În această perioadă, la Piaţa Centrală din municipiul nostru se efectuează câteva lucrări de modernizare. Astfel, acoperişul de pe platoul din faţa pieţei va fi extins, pentru a acoperi toate tarabele amplasate în acel loc. „Chiar în această săptămână am demarat lucrările la extinderea acoperişului. Mai erau câteva mese neacoperite, iar acum vom prelungi acoperişul pentru a le acoperi şi pe acelea. Comercianţii vor fi feriţi de ploi şi alte condiţii nefavorabile. Acum am început să lucrăm la montarea pilonului principal, după care vom face acoperişul. Costul lucrărilor va fi suportat de noi, iar termenul de finalizare este sfârşitul acestei luni”, a spus Ana Hiru, directorul Serviciului Public Pieţe, Târguri şi Oboare.