Se golesc ANL-urile

După ce s-au chinuit luni în şir să strângă acte şi să obţină o locuinţă ANL, tinerii din municipiu se văd acum nevoiţi să renunţe la apartamentele pentru care au luptat atât. Motivul pentru care au ajuns chiriaşii în această situaţie îl reprezintă lipsa banilor. Unii au rămas fără un loc de muncă, alţii au avut parte de reduceri salariale şi pentru că nu mai au bani să achite chiria, se văd nevoiţi să plece din ANL-uri. „Abia am repartizat două apartamente şi acum am fost informaţi că alţi doi chiriaşi vor pleca”, spune Mariana Moise de la Biroul de Autoritate Tutelară şi Asistenţă Socială

Apartamente eliberate se repartizează după vechimea cererii

Reprezentanţii primăriei amintesc argeşenilor că apartamentele care se eliberează sunt repartizate în funcţie de vechimea cererii. „Pentru că sunt locuinţe vechi, criteriul după care sunt distribuite îl reprezintă data la care a fost depusă cererea. Trebuie precizat faptul că mai aveam dosare depuse încă de acum şase ani. În momentul în care se eliberează un apartament ANL, noi luăm cea mai veche cerere, o analizăm şi dacă persoana respectivă îndeplineşte criteriile de bază, aceasta va primi apartamentul”, precizează Mariana Moise. Cu toate acestea, tinerii din Curtea de Argeş se duc la primărie şi depun în continuare dosare, în speranţa că poate vor reuşi să primească un ANL. „Noi nu putem să le spunem să nu depună dosare, însă au slabe şanse să primească o locuinţă ANL dacă depun cererea în anul 2010. Sunt sute de cereri depuse, unele chiar din 2004”, mai spun reprezentanţii primăriei.

ANL-urile pot fi cumpărate şi prin programul „Prima Casă”

Cu toate că au posibilitatea să îşi cumpere apartamentele în care stau cu chirie, tinerii din Curtea de Argeş nu s-au arătat interesaţi să renunţe la statutul de chiriaş. Mai nou, ANL-urile pot fi cumpărate şi prin programul „Prima Casă” însă nici acest lucru nu i-a determinat pe chiriaşi să demareze procedurile de achiziţie pentru apartamente. Mulţi speră ca noile prevederi legale, care spun că ANL urile vor fi vândute la acelaşi preţ în toată ţara, să determine scăderea preţului la care au fost evaluate apartamentele din municipiul nostru. „Dacă s-ar vinde cu 15.000 de euro, m-aş gândi să cumpăr. Nu cred că merită să dau mai mulţi bani. Şi chiar dacă ar merita, nu m-aş încumeta să împrumut o sumă mai mare”, spune Gabriel, un tânăr care locuieşte în ANL. Alţi chiriaşi, pur şi simplu, nu vor să îşi facă rate la bancă.  „De ce ar trebui să plătim rate 30 de ani de acum înainte, pentru a ne cumpăra apartamentele dacă tot avem posibilitatea să locuim cu chirie în ele? În străinătate toată lumea locuieşte cu chirie. Numai la noi este mentalitatea asta că trebuie să ai casa ta, proprietate personală”, e de părere Irina, o altă tânără care locuieşte în ANL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email