Se deschide Centrul de zi pentru pensionari

Centrul de zi pentru pensionari, amenajat la Curtea de Argeş cu fonduri europene, îşi va deschide porţile în curând. Obiectivul fundamental al Centrului este acela de a oferi un spaţiu corespunzător în care pensionarii din municipiu să se poată întâlni, relaţiona şi desfăşura activităţi recreative. Principalul criteriu pentru a fi înscris este domiciliul în Curtea de Argeş. De altfel, cei care vor să beneficieze de acest serviciu social trebuie să completeze o cerere şi să facă un dosar pe care să îl depună la Serviciul Public de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Curtea de Argeş

Deocamdată, Centrul este un experiment. Pensionarii care se vor înscrie trebuie să se organizeze ei singuri, dar vor beneficia de serviciile celor două persoane angajate acolo dar şi de cele ale voluntarilor care şi-au anunţat intenţia de a pune umărul la crearea unui spaţiu potrivit pentru ca pensionarii să petreacă timpul. Centrul, care funcţionează în sediul fostului Dispensar TBC de pe Bulevardul Basarabilor, va fi deschis de luni până vineri între orele 8 şi 16, iar în week-end în funcţie de activităţile programate

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email