Luni, la ora 12:30, va avea loc deschiderea festivă a cursurilor organizate de Clubul Copiilor Curtea de Argeş, la care se pot înscrie copiii argeşeni. „Cursurile sunt gratuite, iar programarea la cursuri se face în funcţie de opţiunile copiilor. Elevii se pot înscrie zilnic între orele 09:00 – 15:00, cu acordul părinţilor. Vreau să vă mai spun că cei care doresc pot lua parte la un proiect european care se va desfăşura în următoarele ţări Polonia, Turcia, Scoţia, Spania”, a spus Martin Vasile, director Clubul Copiilor. Astfel, elevii au posibilitatea să se înscrie la următoarele cursuri:
n Carturi – profesor coordonator Martin Vasile;
n Tapiserie, Pictură, Foto, Cineclub – profesor coordonator Ruxandra Socaciu;
n Tenis de câmp, tenis de masă – profesori coordonatori Mihai Velea şi Mugurel Hirică;
n Dansuri populare, dansuri moderne – profesor coordonator Mihai Velea;
n Cultură şi Civilizaţie Engleză – profesor coordonator Nicoleta Iacob;
n Protecţia Mediului – profesor coordonator Mădălina Poenaru;
n Orientare turistică, şah – profesor coordonator Constantin Nicolau;
n Informatică – profesor coordonator Daniel Bobirică;
n Studii europene – profesor coordonator Rodica Stătescu;
n Dansuri populare (Domneşti) – profesor coordonator Mircea Ivănescu.
„Copiii care se vor înscrie la aceste cercuri vor participa foarte multe concursuri. Până acum elevii noştri au obţinut foarte multe premii şi au reuşit numeroase performanţe la toate competiţiile care s-au desfăşurat atât la nivel local sau judeţean cât şi la nivel naţional”, a mai spus Martin Vasile.