Se asfaltează pe 1 Decembrie

Muncitorii de la SPGC lucrează în aceste zile pe strada 1 Decembrie. Din cauza bugetului care a fost aprobat destul de târziu şi a unei contestaţii depuse în timpul licitaţiei pentru achiziţionarea bitumului, staţia de asfalt a fost pornită în urmă cu câteva săptămâni. „Suntem în întârziere şi am decis să antrenăm toţi angajaţii pentru asfaltări. Am pus un covor asfaltic în zona Colegiului Naţional Vlaicu Vodă şi acum lucrăm pe strada 1 Decembrie”, a declarat Ioan Ghiţă, directorul Serviciului Public de Gospodărire Comunală (SPGC). După ce şi această arteră de circulaţie va fi reparată, muncitorii de la Întreţinere Străzi vor merge pe strada Posada. „Aşteptăm ca cei de la Aquaterm să termine lucrările la conducta de apă şi vom trece apoi la asfaltarea străzii. Prin micşorarea trotuarelor, am extins carosabilul şi am obţinut noi locuri de parcare. Ne-a mai rămas doar să asfaltăm, însă nu vom putea să facem acest lucru decât în momentul în care vor fi rezolvate lucrările la conducta de apă”, a mai spus directorul Ghiţă. De asemenea, în programul de lucru al SPGC-ului pentru acest an este trecută şi strada Castanilor precum şi asfaltarea străzii Râmnicu Vâlcea. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email