Se amână extinderea canalizării pe strada Daniel Sterescu

La audienţele susţinute de Nicolae Diaconu, primarul municipiului Curtea de Argeş, în această săptămână s-au prezentat din nou doi argeşeni care au solicitat extinderea reţelei de canalizare pe strada Daniel Sterescu. „Am fost de mai multe ori 

în audienţă la dumneavoastră şi cred că ştiţi care este problema. Am construit clădirea, unde vreau să facem o mică făbricuţă, şi avem neapărat nevoie de canalizare. Dacă este nevoie vom contribui şi noi la construcţia canalizării, numai să o facem odată”, a spus unul dintre argeşenii prezenţi la audienţe. Din păcate, răspunsul primarului i-a dezamăgit pe cei doi oameni. „Nu putem face nimic acum, pentru că nu există fonduri. De-abia de acum înainte vor primi bani pentru astfel de proiecte şi localităţile care au număr mai mare de 10.000 de locuitori. Eu o să încerc ca în luna septembrie, la o rectificare bugetară, să prind şi această lucrare. Până atunci, din păcate, nu vă putem ajuta”, a afirmat Nicolae Diaconu. 

„Nu mă interesează ce construieşte, ci doar dacă respectă legea”

Un alt argeşean care a fost prezent la audienţe a venit să ceară autorităţilor locale câteva detalii despre restricţiile care se impun la construirea unor imobile. „Eu locuiesc pe bulevardul Basarabilor şi, de curând, un vecin a început să construiască un magazin, se pare, foarte aproape de gardul meu. Cred că este la o distanţă de 15 centimetri de gardul meu. Nu mă interesează ce construieşte, ci doar dacă respectă legea aflată în vigoare”. Pentru a rezolva această problemă primarul a cerut opinia arhitectului şef al municipiului. „Legea spune clar că distanţa trebuie să fie de 1,90 metri dacă proprietarul nu are acordul vecinului. Însă, dacă proprietarul construcţiei îşi dă panta la el în curte şi nu are ferestre care să fie pe partea din spre curtea vecinului construcţia este în regulă. Din câte am înţeles de la dumneavoastră vă pot spune că totul este în regulă”, a explicat arhitectul şef.    

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email