Şcoala Gimnazială „Mircea cel Bătrân” a împlinit o jumătate de secol

Şcoala Gimnazială „Mircea cel Bătrân” din municipiul nostru a împlinit 55 de ani de la înfiinţare, prilej cu care, la sfârşitul săptămânii trecute, s-au desfăşurat o serie de manifestări pentru a marca acest eveniment. Festivitatea a fost organizată la iniţiativă profesoarei Florica Popa, care a condus instituţia de învăţământ timp de mai mulţi ani, dar şi cu sprijinul cadrelor didactice în activitate.
Şcoala Gimnazială „Mircea cel Bătrân” a îmbrăcat haine de sărbătoare! Zilele trecute, mai mulţi dascăli, elevi şi absolvenţi au venit să sărbătorească împlinirea a 50 de ani de existenţă, cu eforturi şi realizări, de la înfiinţarea uneia dintre cele mai bune şcoli din Curtea de Argeş. Manifestările au debutat cu intonarea imnului şcolii de către elevii din corul instituţiei de învăţământ şi cu prezentarea drapelului. Apoi, profesoara Florica Popa a adresat un cuvânt de bun venit tuturor participanţilor. „Împlinirea a unei jumătăţi de secol este un bun prilej pentru noi toţi de a ne exprima recunoştinţa faţă de înaintaşii noştri, un prilej de ne bucura de realizările prezentului şi de a întinde un „arc peste timp” către generaţiile viitoare”, a declarat prof. Florica Popa. Programul a continuat cu o scurtă prezentare a Şcolii Gimnaziale „Mircea cel Bătrân”, ce a fost realizată de decanul de vârstă al şcolii, profesoara Cecilia Nicolaescu. 
Cel mai emoţionant moment din cadrul festivităţii a fost dezvelirea plăcii jubiliare de marmură inscripţionată cu următorul mesaj: „SEMICENTENAR 1964 – 2014 – De la cei cărora iubirea de şcoală le-a fost o religie”. La finalul manifestărilor dedicate acestui mesaj aniversar a avut loc o slujbă de sfinţire a plăcii jubiliare, după care preotul a ţinut o slujbă de pomenire a cadrelor didactice şi a elevilor şcolii, trecuţi în nefiinţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email