În anul școlar 2020 – 2021, numărul cadrelor didactice care activează în instituțiile educaționale din Municipiul Curtea de Argeș era, conform datelor Institutului Național de Statistică, de 450 persoane, împărțite astfel: 12,44% în învățământul preșcolar (56 cadre didactice), 11,77% în învățământul primar (53 cadre didactice), 2,44% în învățământul special primar (11 cadre didactice), 20,44% în învățământul gimnazial (92 cadre didactice), 6% în învățământul special gimnazial (27 cadre didactice), 43,77% în învățământul liceal și profesional (197 cadre didactice), 3,11% în învățământul postliceal (14 cadre didactice).
Chiar dacă a înregistrat oscilații pe parcurs, în perioada 2014 – 2020 numărul de cadre didactice la nivelul Municipiului Curtea de Argeș, a prezentat o evoluție cu trend descendent. Astfel că, în anul 2015 personalul didactic a înregistrat o scădere cu 1,3% față de anul 2014, urmând ca în perioada 2016 – 2019, personalul didactic să înregistreze o scădere de la an la an, cu 2,01%. Comparativ cu rata medie a personalului didactic în care s-a înregistrat o scădere a acestora la nivelul județului Argeș (-2,4%), Municipiului Câmpulung (-2,7%) și Municipiului Pitești (-1,2%), rata medie a personalului didactic, în perioada analizată, la nivelul Municipiului Curtea de Argeș a fost pozitivă, înregistrând o valoare de 1,37%. Analizând personalul didactic, pe niveluri de educație, s-a observat că rata medie cea mai scăzută s-a înregistrat la nivelul învățământului primar, cu -6,19%, urmată fiind de învățământul liceal și profesional cu -4,33% și de învățământul preșcolar cu -2,05%. La polul opus se află învățământul postliceal (cu 14 cadre didactice în anul 2020 față de două cadre didactice în anul 2018). O creștere a personalului didactic s-a înregistrat și în cazul învățământului special gimnazial (28,5%) și special primar (25,2%).