Satul antenelor parabolice

Aproape toate casele rudarilor din satul argeşean Momaia au antene parabolice.. Gospodăriile nu sunt împrejmuite, iar locuinţele au maxim două camere, dar parabolicele se lăfăie pe acoperişuri.
„Ai văzut ce a făcut Daria aseară?! Dar pe Armando, l-ai văzut?! Ce mai om!” Discuţia despre programele TV se leagă foarte repede, pentru că rudarii ştiu tot ce se întâmplă în telenovele, sunt la curent cu filmele şi cu desenele animate. Doar sportul nu-i prea atrage, poate şi pentru faptul că se aleargă pe teren sau pe piste, ori boxerii care îşi trag pumni depun un efort evident. „Rudari se feresc ca dracu de tămâie de muncă, de aia nu le place sportul. Ăia muncesc pe teren, nu ca ei”, crede Ion Puşcoci, un român din acelaşi sat, care nu-i are deloc la inimă pe consătenii săi mai coloraţi.
Bătaia pe programe
Satul în care locuiesc 500 de suflete este aruncat pe un deal, iar accesul se face de la strada principală pe o uliţă plină de noroi.
Imediat  îţi sar în ochi antenele puse aproape peste tot –  pe cocioabe, pe garduri, pe şoproane. „Am cinci copii, între un an şi 12 ani. Ne uităm la televizor. Dăm două sute de mii pe lună, da în fiecare seară ne uităm. Ne mai uităm şi ziua, când nu avem de lucru p-afară”, spune Sorin Grancea. Bărbatul plimbă de dârlogi doi cai, ca să-i „antreneze”, numai el ştie pentru ce. Un puradel, desculţ, în ciuda noroiului şi a frigului, se ţine după el şi plânge –  „Dă şi mie drumu’ la televezor, să văz deseneeeeeeeee!!”.
Jumătate dintre locuitorii satului Momaia ies din case să ne povestească despre preferinţele lor în materie de televiziune. „Ce mai, Proteveu’ e ăl mai bun. Ai văz’t filmu’ dă asară? A fost bun, bă, cu bătaie”, e încântat Liviu Cojea, de 17 ani. Băiatul are o supărare, totuşi „Dă ce ne dă nouă sport atâta? Să ne dea filme cu bătaie, elea e cele mai frumoase!”
Un vecin de al lui, Damian Lăcraru, are o nedumerire „Avem unu’, un post, cenene (CNN), ăia nu vorbesc româneşte. Ce ne trebe nouă… Să ne dea muzică”. În câteva minute se iscă o discuţie întreagă despre posturile pe care rudarii le-ar mai vrea la televizoarele lor.
Un bărbat corpolent, care zice că îl cheamă „Miai”, ne întreabă conspirativ – „Am vrea şi noi un aparat, bunu’ samaritean, unde îl găsim?!” De fapt Miai ar fi interesat de un post de radio cu acest nume, pentru el şi pentru vecinii penticostali. Ortodocşii prezenţi la discuţie îl iau la înjurături, iar omul pleacă repede trăgând după el un copilaş. „Ăia, ai dracu’, le-a dat alţii bani de antene, nu au dat de la ei, ca noi”, îşi  varsă necazul Sorin Granciu.
Abonamentul, plătit cu mături
Mioara Joiţa are 22 de ani, trei copii, cea mai mică locuinţă posibilă, cu pirostrii în loc de sobă şi cu geamurile cârpite cu hârtie, dar  şi cu antenă parabolică. Ea se uita la telenovele şi la filme, e la curent cu ce face Armando ori Sofia, dar habar nu are cât costă abonamentul la cablu. „Nu am plătit până acum, dar l-om plăti, ce să facem, nu putem să rămânem fără el”, e convinsă femeia.
La Bocănita ori la Vâlcele situaţia este aceeaşi. Pe casele rromilor antenele parabolice sunt la loc de cinste. Se uită la televizor ca să afle ce se mai întâmplă prin lume, spun rromii. Stau la televizor  ca să nu muncească, cred vecinii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email