Șapte absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina, care se alătură colectivului instituției, au fost întâmpinați, astăzi, 23 decembrie 2024, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș, transmite instituția.
„Cei 7 agenți de poliție au fost repartizaţi în cadrul Secțiilor de Poliție Rurală Albeștii de Argeș, Buzoești, Hârtiești, Schitu Golești și Rociu, precum și la Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului.
Aceștia își vor prelua atribuțiile de serviciu, iar pentru o perioadă de șase luni vor beneficia de tutelă profesională, sub îndrumarea colegilor cu experiență de la care vor ,,fura” meserie.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Argeș îi felicită pentru rezultatele obținute, transmit gânduri bune noilor colegi și îi încurajează să abordeze cu încredere misiunile care îi așteaptă!
În acest context, amintim despre importanța pregătirii profesionale, a cărei perfecționare este asigurată permanent, prin module de pregătire profesională, desfășurate sub îndrumarea specialiștilor din cadrul Serviciului de Pregătire Profesională Argeș”, conform IPJ Argeș.