În conformitate cu avizul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, pe 17 septembrie 2016 se va desfăşura o competiţie sportivă de triatlon cu restricţionarea traficului rutier pe DN7C – Transfăgărăşan, informează Poliţia Argeş. Astfel, sâmbătă, între orele 8.00 şi 18.00 vă fi restricţionat traficul pe DN7C – Transfăgărăşan, pe tronsonul cuprins între km. 62 (zona Barajului Vidraru) şi km.116+808 (zona tunel Bâlea Lac).
Pentru buna desfăşurare a traficului rutier, poliţiştii recomandă conducătorilor auto să se deplaseze cu atenţie şi să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi pe traseul de deplasare.
Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe acostament, iar traversarea străzii să o facă numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de către şoferi.