Sâmbătă, începând cu ora 10.00, în Cheile Dâmbovicioarei va fi organizată festivitate de sărbătorire a 40 de ani de la înfiinţarea serviciului Salvamont Argeş. Festivitatea va avea loc în amonte de peştera Dâmbovicioarei, în punctul „La Turnuleţ”. Printre invitaţi se numără şi reprezentanţi ai Serviciului Salvamont Naţional, dar şi de la Serviciile Salvamont din judeţele învecinate. Totodată sunt aşteptaţi iubitori de munte din judeţ şi nu numai. Festivitatea va fi deschisă cu prezentarea activităţii de salvamontist, dar şi importanţa acestui serviciu, după care cei care au luat parte la înfiinţarea Serviciului Salvamont Argeş vor fi premiaţi cu diplome şi daruri. În încheiere se va face o demonstraţie de evacuare a unui turist din zona alpină, cu predare din targă către ambulanţă. Invitaţii pot lua parte la lecţii de alpinism pe traseele din zona respectivă şi se pot bucura de plimbări cu ATV-urile.