Să nu uităm! LIBERALII NU AU VOTAT CREŞTEREA PREŢULUI LA APĂ LA CURTEA DE ARGEŞ!

Candidatul PNL la Primărie, Cristian Mitrofan – „Cetățenii au ajuns bătaia de joc a societății de apă și a primarului!”

Pe strada Valea Sasului a fost o avarie la apă săptămâna trecută, iar cetăţenii nu au avut apă la robinet, în plină pandemie. Oamenii s-au revoltat şi au reclamat faptul că sunt foarte dese problemele pe care le au din acest punct de vedere. La venirea reprezentanţilor  societăţii de apă canal la locul avariei s-au strâns mai mulţi locuitori al cartierului care i-au apostrofat pe cei de la Aquaterm. Cristian Mitrofan, candidatl PNL la Primărie, a comentat problema de pe strada Valea Sasului astfel – „Cetățenii din Curtea de Argeș au ajuns bătaia de joc a societății de apă și a primarului. În plină pandemie, pe strada Valea Sasului NU CURGE APA! Este inadmisibilă nesimțirea cu care sunt tratați cei care plătesc taxe și impozite la Primărie și un tarif foarte mare la apă. Apă care, iată, NU CURGE LA ROBINETE! Trebuie rezolvată problema, iar noi avem soluții. Si pentru remedierea, o dată pentru totdeauna, a problemelor pe care le avem cu rețeaua, dar și pentru tariful mare. Plătim mult pentru servicii proaste , iar asta nu se va mai întâmpla. Locuitorii municipiului nu trebuie sa uite ca noi, liberalii, NU AM VOTAT CREȘTEREA PREȚULUI LA APĂ. Suntem consecvenți și îi asigurăm pe cetățeni că lucrurile se vor schimba in bine și din acest punct de vedere”.

„Noi, grupul liberal din Consiliul Local, îi reprezentăm aici pe cei 20% care plătesc şi care nu vor să crească preţul la apă!”

La şedinţa de Consiliu Local la care s-a votat scumpirea apei consilierii liberali au votat împotrivă. La şedinţa din iunie 2019, Cristian Mitrofan l-a întrebat pe preşedintele Consiliului de Administraţie (CA) al Aquaterm, Ionuţ Andrei, dacă este necesară scumpirea apei în cazul în care primeşte bani pentru investiţii de la bugetul local, iar acesta a zis că nu. Mădălin Marinescu l-a întrebat pe Ionuţ Andrei cât la sută din apa consumată este facturată şi cât se fură, iar preşedintele CA a spus că 20% se plăteşte. „Noi, grupul liberal din Consiliul Local, îi reprezentăm aici pe cei 20% care plătesc şi care nu vor să crească preţul la apă. Haideţi să încasăm banii, cei 80% care nu se încasează. Noi nu vom fi de acord cu majorarea, ca cei 20% să plătească pentru 80% care fură!”, a spus Mădălin Marinescu. El şi colegii săi Cristian Mitrofan, Doru Georgescu şi Jean Chefani au votat împotriva majorării.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email