La Curtea de Argeş nu mai sunt locuri de cazare în cele 50 de hoteluri şi 30 de pensiuni, restaurantele, terasele şi barurile sunt pline. Pe aleea pietonală care leagă Biserica Domnească de Mănăstire e mare aglomeraţie, suvenirurile se vând imediat. La punctul de informare turistică din faţa primăriei nu mai sunt hărţi ale municipiului, dar oamenii de la primărie au rezolvat rapid problema, aducând altele. Bine că mai erau pliante de prezentare la celelalte infochioşcuri, iar turiştii veniţi mai ales în grupuri organizate puteau să se informeze. La sensul giratoriu de lângă Biserica Domnească stau la coadă multe maşini, dar nici un pasager nu e supărat, pentru că se uită pe geam la minunea de Biserică, dar şi la San Nicoară, o bijuterie arhitectonică refăcută complet conform schiţelor originale şi foarte bine luminată. Aerul e plăcut, pentru că miroase foarte bine şamponul pe care cei de la salubritate îl folosesc la spălarea străzilor, iar teii sunt înfloriţi.
De fapt, nu e deloc aşa. Ne-am dori să fie aşa, ne-am dori ca municipiul nostru să fie oraş turistic, nu un târg de provincie murdar şi plin de câini, cum e acum. Cele descrise mai sus par, acum cel puţin, să facă parte dintr-un film science fiction, iar dacă lucrurile nu se mişcă, aşa vor rămâne mult timp.
Cât de greu ar fi să avem un oraş european, civilizat, curat, cu monumentele bine puse în valoare, fără maidanezi şi cu locuri unde turiştii se pot informa?! Probabil că edilii cred că ar fi foarte greu. Am ajuns în situaţii penibile în care vin persoane la Mănăstire şi pleacă înapoi fără să o vadă pentru că nu o pot găsi. Nu sunt indicatoare sau, cele care spânzură în vreun stâlp, sunt vechi şi ruginite încât nu se mai vede ce scrie pe ele.
Municipalitatea are un proiect intitulat „Curtea de Argeş, Capitala turismului românesc”, sau ceva de genul acesta. Să zicem că va obţine finanţare. În varianta optimistă, în cel puţin cinci ani s-ar vedea primele rezultate. Întrebarea e ce facem noi până atunci, căci, fără bani şi fără iniţiative, Bulevardul se strică, Mănăstirea are probleme cu pictura, Biserica Domnească, la fel, turiştii ne ocolesc din ce în ce mai mult, câinii se înmulţesc pe străzi, totul se duce de râpă, iar la Curtea de Argeş nici măcar trenul nu va mai întoarce.
Am încredere în autorităţile locale, pentru că nu am încotro. Soluţia nu e la mine, nici la dumneavoastră, ci la ei, la cei pe care i-am ales să aibă grijă de oraş, nu de propriile buzunare. I-am trimis în locul de unde iau decizii să ne fie bine tuturor, nu doar lor. Am sperat, trimiţându-i acolo, că va fi mai bine. Ne-am înşelat şi nici măcar nu e prima dată.
