S-au întors cu bine soldaţii din Afganistan

În ultimele zile au tot ajuns acasă vânătorii de munte Batalionul din Curtea de Argeş. 800 de militari au plecat în ianuarie în Afganistan, în misiune, iar acum se întorc în oraş. Nu toţi cei 800 sunt argeşeni, mulţi dintre ei fiind transferaţi la unitatea din municipiu de la altele din ţară. Această misiune a avut parte şi de evenimente nefericite, mai mulţi soldaţi pierzându-şi viaţa pe terenul de luptă, dar niciunul dintre ei nu era din Curtea de Argeş sau din zonă.
Impresiile cu care au venit sunt diverse, şi le pot exprima doar neoficial. Cei care au avut parte doar de misiuni de pază ale bazei spun că s-ar întoarce oricând, cei care s-au aflat la punctul de control de pe autostrada A1 din Zaboul sunt mai puţin optimişti. Imediat cum au ajuns în ţară soldaţii trec mai multe teste prin care reiese starea lor de sănătate. După ce se vor fi întors cu toţii, la sediul Batalionului 33 „Vânători de munte” va avea loc şi o festivitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email