S-au înmulţit câinii în parcarea de la Kaufland

Scriam la începutul lunii august că în parcarea de la Kaufland s-a pripăşit o haită de câini. Zona este proprietate privată, deci nu Primăria este cea care trebuie să o ia de acolo. Mulţi argeşeni au comentat în fel şi chip articolul nostru, majoritatea subliniind faptul că nu câinii sunt vinovaţi, ci aceia care îi abandonează.

A trecut o lună de la primul nostru articol, iar haita este chiar mai numeroasă decât atunci, iar câinii par să se fi obişnuit cu magazinul în care dau să intre. Se plimbă printre oamenii care sunt la cumpărături, îşi mai arată colţii unul altuia, dar cu toţii, oameni şi câini, par să trăiască până la urmă în pace. În parcarea unui supermarket superaglomerat. Respiră unii lângă alţii, câinii ling cărucioarele după ce au mâncat ceea ce le aruncă uneori câte cineva, iar cărucioarele sunt luate în magazin de cumpărătorii care îşi pun, câteodată, copiii în ei. Nicio autoritate a statului cu atribuţii în domeniu nu pare deranjată de aceste lucruri, iar cei câţiva cetăţeni care îndrăznesc să aibă obiecţii sunt înjuraţi sau chiar ameninţaţi de apărătorii drepturilor animalelor. Păcat că apărătorii drepturilor oamenilor nu sunt la fel de vocali.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email