Un tânăr în vârstă de 26 de ani nu a ţinut cont că a consumat mai multe pahare cu băuturi alcoolice, s-a urcat la volanul maşinii sale şi a acroşat un alt autoturism care circula regulamentar. Mai mult decât atât, acesta s-a ales cu dosar penal şi a fost trimis în judecată de procurorii argeşeni pentru că a refuzat recoltarea probelor biologice.
Cu ceva timp în urmă, I.C. a fost împreună cu mai mulţi prieteni la o discoteca din comuna Muşăteşti. După o noapte de distracţie şi multe pahare cu alcool golite, fără să ţină cont de consecinţe, tânărul s-a urcat la volanul unui autoturism Dacia Super Nova, pe care l-a condus pe drumurile publice din comunele Muşăteşti şi Domneşti. Însă, în timp ce se deplasa pe raza comunei Domneşti, conducătorul auto a efectuat o manevră greşită, după care a pierdut controlul volanului şi a acroşat un autoturism ce se deplasa regulamentar din sens opus. Deşi accidentul nu s-a soldat cu victime, imediat la faţa locului au ajuns oamenii legii. În momentul în care i-au solicitat tânărului actele la control, poliţiştii au sesizat că acesta miroase puternic a alcool, motiv pentru care l-au testat pe I.C. cu aparatul alcooltest, care a indicat o alcoolemie de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Apoi, conducătorul auto a fost condus la Spitalul Municipal Curtea de Argeş pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei. Însă, aici tânărul a refuzat să se supună controlului medical, deşi poliţiştii i-au explicat că acest lucru constituie o infracţiune.
Astfel, I.C. s-a ales cu dosar penal şi va da socoteală în faţa judecătorilor pentru că s-a sustras de la recoltarea probelor biologice. De asemenea, acesta va suporta şi cheltuielile judiciare în valoare de 150 de lei.