Pe secțiunea 4, Curtea de Argeș-Tigveni, a autostrăzii Pitești-Sibiu s-a ajuns la 43% din lucrări și sunt șanse mari ca termenul de finalizare să fie devansat
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA (CNAIR), Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean (CJ) Argeș, primarul municipiului Curtea de Argeș, Constantin Panțurescu și reprezentanți ai companiei care lucrează pe secțiunea 4, Curtea de Argeș – Tigveni, a autostrăzii Pitești Sibiu, au fost zilele trecute în vizită de lucru pe șantier, la tunelurile care se fac pe dealul Momaia.
Ministrul Sorin Grindeanu a remarcat ritmul acelerat al lucrărilor și a punctat faptul că pe tronsonul Pitești – Curtea de Argeș deja s-a turnat asfalt pe aproximativ 90% din lungimea totală, iar lucrările la tunelurile „Daniela” și „Alina” care străpung Dealul Momaia sunt la peste 50% din stadiul de execuție.
„La acest tunel de la Tigveni am fost în octombrie anul trecut împreună cu premierul Marcel Ciolacu și cu președintele CJ Argeș Ion Mînzînă, iar acum am venit din nou să vedem stadiul lucrărilor. Voi reveni în lunile viitoare să vedem progresul. Vreau să mulțumesc constructorului și autorităților locale și județene care și-au dat tot concursul pentru ca acest proiect să decurgă așa cum trebuie, a existat și există o colaborare permanentă. Aici este cea mai grea lucrare și s-a trecut deja de 50% pe cele două tunele. Eu sunt extrem de mulțumit. Să știți, de asemenea, că este asfalt pe 90 și ceva la sută din tronsonul de peste 30 km Pitești – Curtea de Argeș. Avem 3 sau 4 puncte critice care implică unele traversări la care se lucrează la finisaje”, a spus Sorin Grindeanu.
„Colaborarea pe care o avem cu Ministerul Transporturilor și în special cu ministrul Sorin Grindeanu este nu foarte bună, ci excepțională! Și lucrul acesta se vede în infrastructura județului Argeș, atât prin lucrările realizate deja pe drumurile naționale, cât și la alte lucrări care sunt în derulare cum ar fi Autostrada Pitești – Sibiu și Drumul Expres Pitești – Craiova. Prin colaborarea pe care o avem direct cu Ministerul Transporturilor vom avea și Drumul Expres Pitești – Mioveni”, a declarat Ion Mînzînă.
500 de muncitori și 200 de utilaje
Pe cei 9,86 km ai secțiunii 4 constructorul austriac a ajuns la un stadiu fizic al lucrărilor de aproape 43%.
500 de muncitori și 200 de utilaje lucrează la terasamente, consolidări, structuri, un tunel.
Contractul cu o valoare 1,67 de miliarde de lei (fără TVA) – finanțat prin Programul Transport trebuie finalizat cel târziu în anul 2027.
Cea mai complexă lucrare de pe acest sector de autostradă este tunelul Momaia (1,3 km), format din două galerii, la care s-au forat, până în prezent, 760,5 m pe calea 1 și 651,2 m pe calea 2.
După finalizarea lucrărilor pe toate cele 4 secțiuni aflate acum în execuție, cel mai târziu în 2028 (cele două secțiuni montane), autostrada Sibiu – Pitești (parte din A1) va avea 122 km.
Pe 13,17 km, între Sibiu și Boița se circulă deja din luna decembrie 2022.
La ora actuală mai este în lucru secțiunea 5 (Curtea de Argeș – Pitești) în lungime de 30,35 km, iar secțiunea 2 (Boița – Cornetu), în lungime de 31,33 de km, a intrat sectorizat în execuție.
Secțiunea 3 (Cornetu – Tigveni) în lungime de 37,4 km, este acum în faza de proiectare și anul acesta trebuie de asemenea să intre de asemenea în faza de construcție.