S-a terminat vacanţa de iarnă! Elevii revin astăzi la cursuri

După cele două săptămâni de vacanţă prilejuite de sărbătorile de iarnă, preşcolarii şi elevii din municipiul nostru revin astăzi la cursuri. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei pentru anul şcolar 2013 – 2014, la sfâriştul acestei luni se va încheia primul semestru, iar elevii vor lua din nou vacanţă, timp de o săptămână, în perioada 1 – 9 februarie. Cursurile semestrului al doilea vor începe în 10 februarie şi se vor încheia în 20 iunie. În această perioadă, elevii vor avea vacanţă de primăvară, care va începe în 12 aprilie şi se va încheia în 22 aprilie, după a treia zi de Paşti. În semestrul al doilea, în primăvară, vor fi organizate simulările la bacalaureat, pentru prima dată acestea desfăşurându-se şi pentru elevii din clasa a XI-a. Săptămâna 7-11 aprilie este dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, care va avea un orar specific. Tezele din semestrul al doilea al anului şcolar 2013-2014 vor fi susţinute, de regulă, până în 23 mai. Cursurile pentru elevii care termină liceul în 2014 se încheie în 30 mai, iar cei care termină clasa a VIII- a vor intra în vacanţă pe 13 iunie. Vacanţa de vară va începe în 21 iunie, iar anul şcolar 2014-2015 va debuta în 14 septembrie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email