S-a stabilit un nou termen în procesul dintre Muzeul Municipal şi Arhiepiscopie

De mai mulţi ani Muzeul Municipal e în proces cu Arhiepiscopia din cauza Bisericii Domneşti. Astfel, săptămâna trecută, la Sibiu, a avut loc un nou termen al procesului prin care cele două părţi îşi dispută dreptul de a administra unul dintre cele mai importante monumente istorice din municipiul nostru şi nu numai. „La ultimul termen am adus un istoric al Bisericii Domneşti, iar în sprijinul acestuia şi o serie de documente doveditoare. La rândul său, avocatul Eparhiei a prezentat un scurt istoric, dar şi acte care nu au legătură decât cu istoria recentă a monumentului. Însă, istoricul nostru a fost realizat pe baza cercetărilor lui Virgiliu Drăghicescu, Nicolae Constantinescu, Pavel Chihaia, Mihai Moisescu, Grigore Cerchez şi Nicolae Iorga şi în acelaşi timp a fost foarte bine fundamentat ştiinţific. În acelaşi timp am prezentat şi o serie de documente puse la dispoziţie de instituţiile subordonate Ministerului Culturii. În faţa volumului mare de acte instanţa a decis că are nevoie de o analiză minuţioasă a acestora şi a fixat un nou termen pentru data de 9 ianuarie 2014. Urmează ca până atunci, în cazul în care găsim noi documente edificatoare să le depunem la dosar”, a declarat Ştefan Dumitrache, manager Muzeul Municipal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email