S-a spânzurat după ce s-a întâlnit cu fosta soție

Un bărbat de 46 de ani, din municipiul Curtea de Argeș, care avea impusă interdicția de a se apropia de fosta soție, a afirmat că se va sinucide, după ce s-ar fi întâlnit cu aceasta. Omul s-a dus într-o pădure de lângă oraș și s-a spânzurat de un copac, deși polițiștii au încercat să-l convingă să renunțe.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, împreună cu luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș și cu jandarmi și pompieri argeșeni, precum și cu voluntari din cadrul unei asociații off-road, l-au căutat în zona împădurită unde se bănuia că acesta se află.

Bărbatul a fost găsit într-un copac, la mare înălțime, având un ștreang legat de o creangă și de gât, precum și mâinile legate.

Negociatorul din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale a încercat să îl determine pe cel în cauză să coboare, însă bărbatul nu s-a conformat solicitărilor, iar la un moment dat s-a aruncat în gol.

Negociatorul s-a urcat în copac, împreună cu un jandarm, și a tăiat ștreangul, iar pompierii aflați la fața locului au efectuat manevre de resuscitare, bărbatul fiind preluat de un echipaj medical, cu funcții vitale.

Bărbatul a decedat, în timp ce era transferat de la Spitalul Curtea de Argeș către Spitalul de Județean de Urgență Pitești.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email