Rezultatele finale ale alegerilor la Curtea de Argeş

Mircea Diaconu a luat 12,45% din voturile pentru Parlamentul European
Alianţa electorală PSD-UNPR-PC a câştigat alegerile europarlamentare în municipiul Curtea de Argeş, unde a obţinut 43,30% din voturi. Însă, surpriza a fost oferită de candidatul independent Mircea Diaconu, care a obţinut 12,45% din voturi, depăşind formaţiuni politice importante precum PNL şi PDL. 
Conform rezultatelor centralizate la nivelul municipiului nostru, alianţa electorală PSD-UNPR-PC a câştigat alegerile pentru Parlamentul European cu 43,30% din voturi, aceasta fiind urmată de Mircea Diaconu, candidat independent, care a obţinut 12,45% din voturi. Mircea Diaconu a fost urmat de PDL cu 10,77% şi de PNL cu doar 10,65%. De asemenea, PMP a obţinut 5,89%, PRM 3,92% iar Forţa Civică 2,25%.
Prezenţa la vot în municipiul Curtea de Argeş a fost scăzută, având în vedere faptul că din cei 28.972 de alegători înscrişi pe listele electorale permanente, doar 7.239 de argeşeni s-au prezentat la urne. De asemenea, la alegerile europarlamentare multe buletine de vot au fost anulate. Numai în municipiul nostru s-au numărat 539 de buletine nule, asta după ce mai mulţi alegători au pus ştampila pe mai mulţi candidaţi, încercând astfel să-şi exprime nemulţumirea şi neîncrederea faţă de politicieni.

Florin Tecău a primit 54,58% din voturile pentru şefia Consiliului Judeţean
La Curtea de Argeş, candidatul Alianţei PSD-UNPR-PC pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, Florin Tecău, a câştigat detaşat alegerile, obţinând 54,58% din voturile exprimate.
În cursa pentru câştigarea funcţiei de preşedinte al CJ Argeş s-au înscris şapte candidaţi: Florin Tecău (alianţa electorală PSD-UNPR-PC), senatorul Ion Popa (PNL), deputatul Cătălin Teodorescu (PDL), deputatul Mihai Deaconu (PP-DD), Lucian Cioacă (PMP), Gheorghe Dinescu (PNŢ-CD) şi Gheorghe Davidescu (Forţa Civică). Potrivit rezultatelor centralizate la nivelul municipiului Curtea de Argeş, Florin Tecău şi-a zdrobit adversarii, după ce a obţinut 54,58% din voturile exprimate. Acesta a fost urmat de Ion Popa, candidatul PNL, care a obţinut 16,06% şi de Cătălin Teodorescu, candidatul democrat liberal, cu 12,14%.
Cei trei au fost urmaţi de Mihai Deaconu – 7,07%, Lucian Cioacă – 5,78%, Gheorghe Davidescu – 2,98% şi Gheorghe Dinescu – 1,38%.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email