120 de premii la etapa județeană, 10 premii I și 14 calificați la faza națională, cinci premii I, o medalie de bronz și patru mențiuni deja câștigate la această etapă și patru reprezentanți la o fază internațională.
Colegiul Național ”Vlaicu Vodă” din Curtea de Argeş este una dintre cele mai bune şcoli din ţară, iar asta se vede după numărul premiilor obţinute de-a lungul anilor la concursurile şcolare. După o pauză cauzată de pandemie, la olimpiadele şi concursurile organizate în acest an liceenii de la „Vlaicu Vodă” au câştigat multe premii şi participă la faza naţională sau internaţională a mai multor olimpiade.
„Pentru Colegiul Național ”Vlaicu Vodă”, reluarea olimpiadelor și a concursurilor școlare după o pauză de doi ani a însemnat nu numai revenirea la tradiția performanței, ci și certitudinea că, în tot acest timp, exercițiul competenței a fost practicat consecvent.
Bilanțul parțial al rezultatelor, înainte de majoritatea etapelor naționale, care se vor desfășura în vacanța de primăvară, e relevant în primul rând cantitativ, întrucât aproape 120 de elevi au obținut premii la etapa județeană, dar și calitativ, prin cele 10 premii I și 13 calificați la faza națională, cinci premii I, o medalie de bronz și patru mențiuni deja câștigate la această etapă și patru reprezentanți la o fază internațională.
Fundamentul acestor succese îl reprezintă, desigur, elevii, iar evoluția lor, într-un mediu al competiției jalonat de valori cultivate atât de familie, cât și de profesorii școlii, perpetuează speranța că acest colegiu se va menține într-o zonă a performanței încă destul de multă vreme de acum încolo.
Felicitările sunt pe deplin meritate, iar mulțumirile și recunoștința se îndreaptă deopotrivă spre părinți, elevi și profesori, care dau educației și școlii unele dintre cele mai potrivite sensuri” declară conducerea Colegiului de care suntem tare mândri noi, argeşenii.
Vă invităm să aflaţi din rândurile de mai jos ine sunt elevii care au obţinut premiile și mențiunile la olimpiadele și la concursurile școlare în anul școlar 2021-2022 la Colegiul Naţional „Vlaicu Vodă”.
LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ
OLIMPIADA DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ
ETAPA JUDEȚEANĂ HULEA ANTONIA A X-A B III prof. Ileana Popescu
VOICILĂ NICOLA A X-A B Mențiune prof.Ileana Popescu
FILIP ALEXANDRA A XI-A A I, CALIFICARE LA ETAPA NAȚIONALĂ, prof.Ileana Popescu
OLIMPIADA LECTURA CA ABILITATE DE VIAȚĂ
ETAPA JUDEȚEANĂ SOTIR IOANA A X-A B Mențiune prof. Ileana Popescu
TOPÎRCEAN ANDREI A X-A B Mențiune prof. Ileana Popescu
BÎNGĂ RUXANDRA A X-A G Mențiune prof. Dana Mezei
OLIMPIADA DE LINGVISTICĂ
ETAPA NAȚIONALĂ
(Calificați la Asia Pacific Linguistics Olympiad) IONESCU DORIAN A IX-A B Mențiune prof.Ileana Popescu
HODOȘ ȘTEFAN A X-A B Mențiune prof. Ileana Popescu
UNGUREANU VLAD A XI-A A Mențiune prof. Ileana Popescu
STAN RADU A XII-A A Mențiune prof. Dana Mezei
LIMBA ENGLEZĂ
OLIMPIADA DE LIMBA ENGLEZĂ
ETAPA JUDEȚEANĂ JIANU MARA IOANA A VII-A Mențiune prof. Alexandra Dragnea
DUMITRESCU LUCA A IX-A A II prof.Laura Toma
BOIAN ADINA A IX-A A Mențiune prof. Cantu Daniela
ALBU MIHAI A IX-A A Mențiune prof. Laura Toma
ONEA DANIEL A IX-A B Mențiune prof. Mănescu Carmen
ȘIȚARU ANA A X-A B III prof. Ileana Popescu
CAZACU DARIA A X-A B Mențiune prof. Ileana Popescu
ROTARU ANTONIA A XI-A B III prof. Ștefania State
MARINESCU IOANA A XI-A B Mențiune prof. Daniela Cantu
MIRCU MARA A XI-A C III prof. Daniela Cantu
JIANU ANDREEA A XII-A G III prof. Ștefania State
Concursul județean „Compete and Gewinn”
Buliga Ionuț David-cls. a IV-a-premiul II prof. Alexandra Dragnea
Topîrcean Irina-cls. a IV-a-mențiune prof. Alexandra Dragnea
Dumitru Matteo-cls. a V-a- premiul II prof. Alexandra Dragnea
Concursul județean „Future starts with us”
Deaconu Mihnea Matei-cls. a VI-a-premiul I prof. Alexandra Dragnea
Mierlău Robert Cristian -cls. a VI -a-premiul II prof. Alexandra Dragnea
Duca Maria Victoria-cls. a VI -a-premiul III prof. Alexandra Dragnea
Rață Iustin Emanuel cls. a VI -a-premiul III prof. Alexandra Dragnea
Concursul județean „Povești de iarnă”
Baciu Alex Florian-mențiune cls. a VII-a prof. Alexandra Dragnea
Ciucă Maria Alexia -premiu special pentru cea mai bună interpretare a imaginii-cls. a VIII-a prof. Alexandra Dragnea
Negru Maia Ioana-mențiune-cls. a VIII-a prof. Alexandra Dragnea
Jianu Mara Ioana -premiul III-cls. a VII-a prof. Alexandra Dragnea
LIMBA SPANIOLĂ
OLIMPIADA DE LIMBA SPANIOLĂ
ETAPA JUDEȚEANĂ JIANU ALEXANDRA A XII-A G I, CALIFICARE LA ETAPA NAȚIONALĂ, prof. Carmina Bănică
LIMBA LATINĂ
OLIMPIADA DE LIMBA LATINĂ
ETAPA JUDEȚEANĂ ZLOTEA LARISA A IX-A G I CALIFICARE LA ETAPA NAȚIONALĂ , prof. Carmina Bănică
IVAN IASMINA A X-A G I, CALIFICARE LA ETAPA NAȚIONALĂ, prof. Carmina Bănică
OGRADĂ ANDREEA A XII-A G I, CALIFICARE LA ETAPA NAȚIONALĂ, prof. Carmina Bănică
MATEMATICĂ
OLIMPIADA DE MATEMATICĂ
ETAPA JUDEȚEANĂ GOBEJ ȘTEFAN A VIII-A II CALIFICARE LA ETAPA NAȚIONALĂ, prof. Constantin Nicolau
CÎRSTESCU ANDREI-VLAD A XII-A A, Mențiune, CALIFICARE LA ETAPA NAȚIONALĂ, prof. Constantin Nicolau
STIUJ EMANUEL A XII-A A, Mențiune, CALIFICARE LA ETAPA NAȚIONALĂ, prof. Constantin Nicolau
FIZICĂ
OLIMPIADA DE FIZICĂ
ETAPA JUDEȚEANĂ DEACONU MIHNEA A VI-A Mențiune prof. Aurora Titu
CHIMIE
CONCURSUL ”CHIMIA-ARTĂ ÎNTRE ȘTIINȚE”
ETAPA NAȚIONALĂ MANTU DIANA A XII-A A I prof. Costel Gheorghe
GKONOS MARIA A XII-A A I prof. Costel Gheorghe
OLTEANU IULIA A XII-A B I prof. Costel Gheorghe
PĂUNA MARA A XII-A A I Costel Gheorghe
TOMESCU TEODORA A XII-A A I prof.Costel Gheorghe
SINCA BEATRICE A XII-A A II prof. Costel Gheorghe
ILIE CLARA A XII-A B Mențiune prof. Costel Gheorghe
BIOLOGIE
OLIMPIADA DE BIOLOGIE
ETAPA JUDEȚEANĂ FILIP ALEXANDRA A XI-A A II prof. Milica Minculescu
BĂLĂLĂU ANDRA A XI-A A III prof. Milica Minculescu
VASILE IOANA A XI-A A Mențiune prof. Milica Minculescu
ȘERBAN DENISA A XI-A A Mențiune prof. Milica Minculescu
MITREA LAURENȚIU A XI-A A Mențiune prof. Milica Minculescu
GEOGRAFIE
OLIMPIADA NAȚIONALĂ INTERDISCIPLINARĂ ”ȘTIINȚELE PĂMÂNTULUI”
ETAPA JUDEȚEANĂ ROTARU ANTONIA A XI-A B I CALIFICATĂ LA ETAPA NAȚIONALĂ, profesori: Tică Tatiana(Fizică), Drăguț Andreea(Biologie), Ștefana Florea(Chimie), Ramona Anghel(Geografie)
CONCURSUL JUDEȚEAN DE GEOGRAFIE ”IONEL TUȚĂ”
ETAPA JUDEȚEANĂ BĂRBULESCU RADU A X-A A II prof. Carmen Dobra
DEACONU MIHNEA A VI-A II prof. Ramona Anghel
ANDREESCU GEORGE A VII-A III prof. Ramona Anghel
ANDREI ODETTE A VII-A Mențiune prof. Ramona Anghel
DOBRIN MARA A VII-A Mențiune prof. Ramona Anghel
PREDA DAVID A VIII-A Mențiune prof. Ramona Anghel
OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE GEOGRAFIE
ETAPA JUDEȚEANĂ PĂTRU LAVINIA A IX-A A I, CALIFICARE LA FAZA NAȚIONALĂ, prof. Ramona Anghel
HODOȘ ȘTEFAN A X-A B III prof.Carmen Dobra
BĂRBULESCU RADU A X-A A Mențiune prof. Carmen Dobra
ALEXANDRU ADINA A X-A G Mențiune prof. Carmen Dobra
MORARU MIHAI A X-A E Mențiune prof. Florin Stan
ISTORIE
OLIMPIADA DE ISTORIE
ETAPA JUDEȚEANĂ ȘTEFAN ENACHE I, CALIFICARE LA ETAPA NAȚIONALĂ, prof. Octavian Ștefan
PĂTRU LAVINIA A IX-A A III prof.Gabriela Pătru
ȚÎROIU ALEXIA A IX-A B Mențiune prof. Nicolae Ștefan
BĂRBULESCU ȘTEFANIA A XI-A F Mențiune prof. Octavian Ștefan
DINICĂ SIMONA A XII-A G III prof. Octavian Ștefan
PETRESCU VANESSA A XII-A G Mențiune prof. Octavian Ștefan
INFORMATICĂ
OLIMPIADA DE INFORMATICĂ
ETAPA JUDEȚEANĂ BUȘOI-RĂDULESCU ȘTEFAN A X-A A I prof. Alina Savu
IONESCU DORIAN A IX-A B III prof. Dumitru Stoicescu
ETAPA NAȚIONALĂ BUȘOI-RĂDULESCU ȘTEFAN A X-A A MEDALIE DE BRONZ, prof. Alina Savu
EDUCAȚIE FIZICĂ
OLIMPIADA NAȚIONALĂ A SPORTULUI ȘCOLAR
ETAPA JUDEȚEANĂ ECHIPA DE FOTBAL- FETE I, CALIFICARE LA FAZA ZONALĂ
ECHIPA DE FOTBAL= BĂIEȚI MENȚIUNE
VIȘINEANU EVELINA ȘAH- III
MATEI ADELIN ȘAH-MENȚIUNE
ECHIPA DE HANDBAL-FETE III
ECHIPA DE HANDBAL- BĂIEȚI MENȚIUNE
ECHIPA DE BASCHET-FETE- III
ECHIPA DE BASCHET-BĂIEȚI Mențiune
ȘTEFAN GOBEJ BADMINTON I CALIFICARE LA ETAPA NAȚIONALĂ
Profesori; Gabriela Călin, Liviu Sandu
RELIGIE
OLIMPIADA DE RELIGIE ORTODOXĂ
ETAPA JUDEȚEANĂ BOBIC ȘTEFANIA ELIZA IX G III
CUCURUZ DAVID IX E Mențiune Prof. Iulian Cojocărel
ROBOTICĂ
FIRST TECH CHALLENGE REGIONALA TIMIȘOARA&BUCUREȘTI
ECHIPA RO147 VV ROBOTS II DESIGN AWARDS
Mentori: prof. Ion Ungureanu, prof. Grațiela Căvescu, prof. Ileana Popescu