Zilele trecute a apărut un nou număr al revistei de informaţie şi atitudine cultural-civică „Glasul Iubirii”. Publicaţia care este editată de Asociaţia umanitară „Dumnezeu este iubire” (A.U.D.I.) cuprinde articole şi materiale interesante, precum „Arta de a dialoga”, Brâncuşi şi Picasso, Interviu cu ing. Ştefan Dumitrache, Corul din Dobreşti – Argeş sau „Cultul Zeului Zamolxis şi credinţa în nemurirea sufletului”. De asemenea, astăzi, revista „Glasul Iubirii” va fi prezentată la Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” din Piteşti. „ Cu ocazia sărbătorii Sfinţilor Trei Ierarhi, astăzi, la ora 15:00, vom prezenta, la Biblioteca Judeţeană, revista „Glasul Iubirii”. La întâlnire vor participa reprezentanţii ai instituţiilor culturale din Piteşti, dar şi cadre didactice de la mai multe facultăţi din cadrul Universităţii din Piteşti. Astfel, publicaţia depăşeşte graniţele municipiului Curtea de Argeş ceea ce înseamnă foarte mult pentru noi”, a spus George Mitrache, director executiv AUDI.