Un hoț cu antecedente penale a furat de trei ori în câteva zile. După primele două a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, apoi eliberat, iar bărbatul a furat din nou, și din nou a fost reținut. Acum va fi prezentat din nou Parchetului cu propunere de arestare preventivă.
Luni polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea mai multor infracțiuni de furt.
Din cercetări s-a stabilit că un bărbat de 62 de ani, din Pitești, cu antecedente penale, ar fi sustras, în ziua de 03 noiembrie a.c., un portofel conținând bunuri personale și suma de aproximativ 300 de lei, iar în ziua de 04 noiembrie a fost surprins în flagrant, la scurt timp după ce ar fi sustras dintr-un bagaj de mână, un portofel conținând bunuri personale și suma de 170 de lei, potrivit IPJ Argeș. Pe 5 noiembrie a.c., după administrarea probatoriului, acesta a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore.
Dosarul cauzei a fost înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de trimitere în judecată.
Tot în ziua de 21 noiembrie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 1 Poliție Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au reținut din nou, pentru 24 de ore, pe același bărbat, ca urmare a cercetărilor ce se desfășoară în altă cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de furt.
Astfel, din cercetări s-a stabilit că în dimineața zilei de 17 noiembrie a.c., în jurul orei 09:00, în timp ce se afla într-un mijloc de transport în comun din Pitești, bărbatul în cauză ar fi sustras dintr-un rucsac purtat la spate de către o persoană vătămată, un portofel conținând bunuri personale și suma de aproximativ 20 de lei.
După administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
În cursul zilei de astăzi, 22 noiembrie a.c., bărbatul a fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței competente, iar Judecătoria Pitești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.