Primăria a scos la licitaţie pe noul sistem de achiziţii publice (SICAP) două contracte pentru reabilitarea unor tronsoane ale reţelelor de apă. Astfel, prima licitaţie anunţată este pentru elaborarerea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii (DALI) pentru obiectivul de investiţii „Reabilitare reţea apă, strada Valea Iaşului”, inclusiv branşamente şi racorduri până la căminele de apometre, pe o lungime de 1178 metri, pentru circa 78 de case şi două blocuri de locuinţe.
Al doilea contract scos la licitaţie pe SICAP este pentru elaborarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii (DALI) pentru obiectivul „Reabilitare reţea apă, strada Episcop Ghenadie”, şi presupune, în afara documenteţiilor, branşamentele până la căminele de apometre pentru circa 25 de utilizatori pe o lungime de 220 metri.
