Rețeaua de piste de biciclete va fi extinsă cu 6,5 kilometri

La Primărie a fost semnat zilele trecute contractul pentru ”Servicii de proiectare și inginerie faza SF + faza PT și asistență tehnică, pentru obiectivul de investiții „Creșterea mobilității urbane nepoluante prin investiții de tip integrat în soluții inteligente aferente Coridorului de mobilitate integrată Sud Vest – Centru (strada Râmnicu Vâlcea – Bulevardul Basarabilor) al Municipiului Curtea de Argeș”. Primarul Constantin Panțurescu a semnat contractul cu reprezentantul câștigătorului licitației,  Asocierea formată din: SC VENTOR GRUP CONSULTING SRL  – SC NOVENSA SRL. Durata contractului este de 8 luni, iar valoarea acestuia este de 1.560.000 lei fără TVA.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă reducerea emisiilor de carbon iar pentru îndeplinirea acestui obiectiv se vor realiza investiții în infrastructura de transport public urban destinată circulației bicicliștilor și pietonilor, de-a lungul coridorului de mobilitate urbană, și stații de închiriere a bicicletelor și rasteluri de biciclete individuale.

O parte a pistei de biciclete se va realiza pe suprastructură

De asemenea, prin proiect  se va extinde rețeaua actuala a pistelor de biciclete cu circa 6,5 km de-a lungul străzii Râmnicu Vâlcea și se va face legătura cu Bulevardul Basarabilor prin traversarea Râului Argeș, a mai multor terenuri proprietatea municipiului, a străzii 1 Decembrie 1918 și a străzii Pompieri. O parte a pistei de biciclete se va realiza pe suprastructură, respectiv, se va realiza o pasarelă supraterană cu dublu sens care va avea o lungime de aproximativ 1 km. Pe aproximativ 170 metri din lungimea aferentă a pasarelei nu vor exista elemente de sprijin de tip stâlpi, iluminarea acesteia fiind realizată atât deasupra cât și dedesubt, prin intermediul bandei led dar și prin conectarea surselor de iluminare la sistemul de iluminare al orașului. În plus, sistemul de bike-sharing existent va fi extins prin amplasarea a încă maxim 4 stații automatizate de închiriere biciclete cu un număr de maxim 40 de biciclete. Fiecare stație automatizată de închiriere biciclete va avea minim 15 locuri de andocare. Pe traseu se vor amplasa și rasteluri pentru parcarea de scurtă durată a bicicletelor cu un număr de minim 20 de locuri.

Totodată, se vor moderniza trotuarele pe o suprafață de 10.000 mp, de-a lungul coridorului de mobilitate urbană asigurându-se astfel condițiile de deplasare pietonală,

Se vor realiza sisteme de protecție a acestora prin amplasarea de bolarzi, semnalizarea și relocarea trecerilor de pietoni, se vă avea în vedere asigurarea de spații verzi în aliniament.

Proiectul prevede și  modernizarea/înființarea a aproximativ 5 treceri de pietoni prin semnalizare orizontală inteligentă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email