Reprezentanţii Grupului Renault au propriile propuneri privind timbrul de mediu

Reprezentanţii Grupului Renault România au venit ieri cu propriile propuneri la proiectul privind introducerea timbrului de mediu. Ei consideră că industria auto are nevoie în România de un cadru legislativ durabil care să garanteze perenitatea investiţiilor majore realizate în ultimii ani. Existenţa unei taxe de poluare este considerată extrem de importantă, atât în ceea ce priveşte protecţia mediului, sănătatea publică şi siguranţa rutieră, cât şi în ceea ce priveşte investiţiile, stabilitatea locurilor de muncă în industria auto, dezvoltarea producţiei şi comercializării de vehicule ne-poluante. ”Considerăm că principiile noului proiect de lege privind timbrul de mediu sunt în direcţia cea bună şi permit descurajarea importului masiv de vehicule de ocazie ale căror caracteristici tehnice pot avea, în timp, un impact incalculabil asupra mediului, a traficului rutier şi a industriei auto din România”, se arată într-un comunicat transmis de reprezentanţii Grupului Renault.
Se cer taxe mai mari pentru autovehiculele vechi şi cele cu motoare diesel
Reprezentanţii producătorului auto consideră că proiectul poate fi îmbunătăţit şi propun două modificări. Este vorba, în primul rând, de introducerea unui prag minim pentru taxa actuală aplicată vehiculelor Euro 2, Euro 1 şi non-Euro, pentru a frâna importurile de maşini de ocazie foarte uzate, poluante şi care pun în pericol siguranţa rutieră. A doua propunere vizează autovehiculele diesel Euro 3 şi Euro 4.  Astfel, se sugerează să se evite scăderea prea mare a valorii timbrului faţă de taxa actuală, întrucât acest lucru ar conduce la creşterea puternică a importurilor de maşini de ocazie diesel poluante în materie de emisii de oxizi de azot, de hidrocarburi şi de particule, care sunt vectori de poluare la fel de importanţi ca CO2. În plus, reprezentanţii principalului producător auto din România consideră că introducerea noului timbru de mediu trebuie să fie însoţită de măsuri specifice pentru vehiculele înmatriculate înainte de 2007, măsuri care să favorizeze înnoirea acestora.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email