Două zile a nins aproape continuu la Curtea de Argeş. Noaptea, sub becurile iluminatului public, fulgii de nea au dansat graţios în zborul lor spre pământ. Metaforele se opresc aici. Dimineaţa, zăpada de pe maşini, din copaci şi mai ales de pe stradă a ucis orice formă de poezie, iar înjurăturile au început. Fiecare argeşean a avut de suferit de pe urma zăpezii şi a sărăciei bugetului local. Dacă banii municipalităţii erau mai mulţi, s-ar fi putut cumpăra ori măcar închiria utilaje adevărate, performante, soluţii care să topească imediat zăpada şi scule care să o radă de pe asfalt. Nu s-a întâmplat aşa, şi l-am văzut pe dl. Ghiţă, directorul Serviciului Public de Gospodărire Comunală, instituţia responsabilă cu deszăpezirea, înotând în maşina domniei sale la fel ca noi toţi şi m-am simţit răzbunată preţ de două secunde. Pe urmă mi-a trecut, căci un cetăţean turmentat mergea pe mijlocul străzii, iar o maşină se apropia ameninţător de bara din spate a autoturismului meu.
Cum să vinzi haine vechi la -6 grade Celsius
Poate cel mai rău au dus-o, ieri, la -6 grade Celsius, câte au fost aproape toată ziua în oraş, vânzătorii de haine vechi. O simplă şi inocentă întrebare de genul „Cum merg vânzările azi” a stârnit viscolul printre comercianţi. „Cum dracu’ să meargă, că e foarte frig, ger, aş zice, şi nimeni nu mai vine să cumpere haine. Am scăzut preţul, am încercat să facem reduceri, nimic nu se mişcă. Numai noi stăm ca proştii aici, că nu avem unde să ne ducem, nu avem de unde să luăm bani pentru o pâine, asta e treaba nasoală, ce ne mai întrebaţi de vânzare…Cine ar fi bou’ care ar sta aici dacă ar avea altceva ce să facă?! E nasol de stat şi vara, şi iarna, şi toamna şi primăvara… Mereu e greu, dar nu avem ce să facem…” Discuţia ar fi continuat mult timp pe acest ton, mai ales că omul nu avea clienţi, şi deci, nimic de făcut, dar am simţit că are perfectă dreptate. Frigul era pătrunzător şi dacă stăteai pe loc devenea periculos.
„Au început reducerile şi la noi, veniţi să vedeţi, vindem ieftin, avem lucruri bune!”, făcea reclamă maldărului de rufe decolorate o femeie parcă îmbrăcată cu jumătate din hainele care încăpeau într-un portbagaj de Dacie break. Nimeni nu se arăta interesat de ofertă, drept pentru care doamna a tăcut, posomorâtă. „Iar scrieţi de noi la ziar, iar zice lumea că ne îmbogăţim noi aicea. Pe dracu, murim de frig. Am vândut de 50 de lei, atât, nici banii de mâncare nu i-am scos”. Am părăsit perimetrul discret, şi am încercat să prospectăm gusturile şi părerile celor câţiva clienţi. „Aaaaa, nu. Eu nu cumpăr pentru mine, am venit să iau ceva pentru o mătuşă de la ţară care m-a rugat”, s-a scuturat de acuzaţia că ar lua ceva din târgul de haine vechi o duduiţă îmbrăcată cam subţire, după culoarea obrajilor şi a urechilor ieşite de sub căciula de blană. Femeia părea interesată de nişte cizme care, ce-i drept, arătau a fi foarte călduroase mai ales în ninsoarea de afară.
Probabil că am mai fi obţinut şi alte declaraţii şi alte elemente de culoare pentru reportajul de faţă, dar am picat şi noi pe altarul gerului. Ne-am grăbit spre maşină.
O plimbare pe gheaţă, fără patine, doar cu roţi
Că am stat zeci de minute ca să ieşim din târg, nu e lucru care se întâmplă rar, dar că a fost nevoie să punem umărul să împingem o maşină al cărei şofer parcă se blocase la volan, cu piciorul pe acceleraţie, asta nu se întâmplă în fiecare zi. Am ieşit din zona periculoasă şi am plecat mai departe. Gheaţă, gheaţă, gheaţă. Sub stratul de zăpadă, pe care subordonaţii domnului Ghiţă nu i-a lăsat sufletul să-l cureţe, gheaţa pândea orice manevră greşită. Pe tot bulevardul, dar şi la Ivancea sau pe strada Râmnicu Vâlcea, s-a circulat la fel de greu. Dacă aţi ieşit cu maşina, ştiţi prea bine.
Banii vorbesc
Deci, banii vorbesc. Dacă bugetul municipiului ar fi mai mare, am duce-o mai bine. Am avea utilaje, am deszăpezi la timp, am strica gheaţa, am amenaja un locşor pentru nefericiţii care vând haine vechi şi pentru la fel de nefericiţii care cumpără astfel de haine. Dar bugetul e mic. Aflăm asta în fiecare an pe pielea noastră.
Un reportaj de Laura Ilie şi Sorin Badea
