Reparatul telefoanelor vechi a devenit o afacere profitabilă


Criza financiară a afectat până şi companiile de telefonie mobilă, care au înregistrat o scădere semnificativă a vânzărilor faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Pentru că nu mai au bani şi nu îşi mai permit să achiziţioneze telefoane mobile noi, argeşenii preferă să îşi ducă telefoanele vechi la reparat. “Nu există o situaţie exactă, însă cu siguranţă avem mult mai puţini clienţi care cumpără telefoane noi. În ultima perioadă argeşenii care totuşi mai vin să cumpere se orientează spre cele mai ieftine modele. Am încercat cu fel de fel de oferte promoţionale, însă nu au avut efectul scontat”, spun reprezentanţii magazinelor de telefonie mobilă din municipiu.
Dacă înainte argeşenii nici măcar nu se mai complicau să îşi ducă telefonul la reparat şi dădeau fuga să îşi cumpere un mobil nou, acum lucrurile s-au schimbat radical. Puţini sunt cei care îşi permit să îşi mai schimbe telefonul. “Ultimul telefon l–am luat anul trecut, însă am făcut abonament pe doi ani. Ştiu că s-a cam demodat, însă nu am ce să fac. Trei-patru milioane nu am de unde să îi scot să îmi iau alt telefon nou, şi nici să fac încă un abonament nu îmi permit. Aşa că o să aştept să treacă cei doi ani prevăzuţi în contract şi apoi o să îmi iau alt telefon, însă tot la abonament. Dacă se strică până atunci, îl duc la reparat, că nu  am altă variantă. Asta e singura soluţie ca să nu scot mulţi bani din buzunar”, ne spune Liviu, de 23 de ani.

Schimbatul telefonului mobil a devenit un lux

În aceste condiţii, reparatul telefoanelor vechi a devenit o afacere profitabilă, iar argeşenii stau la coadă să îşi lase mobilele la service-uri. “În anii anteriori, veneau doar cu telefoane scumpe la reparat. Acum vin toţi, cu fel de fel de vechituri, cu modele care au dispărut de pe piaţă de câţiva ani buni. Avem perioade când oamenii stau la coadă şi îşi lase telefonul la reparat. Şi asta în condiţiile în care sunt mulţi cei care le duc la Piteşti să le repare”, spune proprietarul unui centru de reparaţii de telefoane mobile din Curtea de Argeş.
Ca să îşi atragă clienţii, reţelele de telefonie mobilă vin cu oferte atractive mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă. “În mod normal, în luna decembrie aveam cele mai mari vânzări. Ani de-a rândul, un telefon mobil a reprezentat cadoul ideal de Moş Crăciun sau Moş Nicolae. Şi anul acesta vom avea oferte atractive şi sperăm să avem vânzare mai bună decât a fost până acum”, au mai spus reprezentaţii centrelor de telefonie mobilă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email