Reparaţia podului de lângă Lukoil costă 600.000 de euro

Podul de lângă benzinăria Lukoil, ale cărui trotuare s-au prăbuşit în pârâu pe 15 august, va intra în reparaţii. Consiliul Local a avut de ales între două soluţii, una mai scumpă şi alta mai ieftină. Aleşii locali au decis să repare podul pe bani mai mulţi, peste 600.000 de euro.

Astfel, va fi schimbată suprastructura cu parte carosabilă de 7,8 metri şi trotuare de 2,25 metri lăţime. Durata de viaţă a podului va fi de 50 de ani, iar valoarea investiţiei va fi de 2.930.192,72 lei. Consilierii locali au apreciat că sume este mare. „600.000 de euro este foarte mult, de şase ori mai mult decât a costat podul de la Mănăstire. Şi expertiza tehnică a costat o grămadă de bani”, a spus Ion Şerban.

„Podul are probleme. Acest tip de pod a fost construit în anii 70, şi este singururl dintre cele construite în ţară care mai e în picioare”, i-a răspuns primarul Constantin Panţurescu.

Unele preţuri din deviz sunt foarte …interesante. Astfel, pentru „studii teren” (studiul geo) se alocă 4760 lei, studiul de fezabilitate costă 24.500 lei, proiectul tehnic 87.465 lei, pentru „lucrări de construcţii şi instalaţii aferente organizării de şantier”, s-au prevăzut 67.812,5 lei, iar „cheltuielile diverse şi neprevăzute” se ridică ls 364.006,13 lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email