Reîncepe bătălia pentru asfaltare. Cetăţenii sunt ultimii pe lista câştigătorilor.

A fost din nou publicat pe SEAP anunţul privind licitaţia pentru asfaltarea celor peste 40 de străzi din municipiu, după cum puteţi afla dintr-un material pe care îl publicăm în ziarul nostru de azi. Licitaţia a mai fost anunţată de câteva ori, dar a fost contestată şi amânată de fiecare dată. Bătălia e mare, din două puncte de vedere, cel puţin. Mai întâi, e vorba de caşcaval, căci 11 milioane de euro reprezintă o sumă frumoasă şi pentru marii asfaltori, dar şi lupta pentru imaginea pe care şi-o poate face cineva din această lucrare e importantă.

Când se vorbeşte despre acest proiect, oamenii politici, de la Piteşti sau de la Bucureşti, vorbesc despre binele comunităţii şi al cetăţenilor. Nu cred totuşi că acest bine e prioritar pentru mulţi dintre ei, atâta vreme cât lucrările, care ar fi trebuit să înceapă în martie, nu au început nici acum. Acuzaţiile curg din toate părţile. Unii spun că primarul s-ar opune, pentru că nu câştigă cine trebuie, alţii susţin că altcineva ar fi în spatele amânărilor pentru ca actualul primar să nu aibă vreun câştig la alegerile din 2012. Între cele două părţi rămânem noi, cetăţenii, care am sperat, fie şi pentru o clipă, că oraşul în care trăim ar putea fi mai frumos.
Toate luptele astea ne-au obosit şi ne-au adus la stadiul la care puţini dintre noi mai cred că va ieşi ceva din această mare asfaltare. Puţini mai credem că într-adevăr proiectul pe marginea căruia s-a făcut atâta vâlvă, proiect mediatizat intens şi la nivel naţional, va fi pus vreodată în practică. Parcă ne-am resemnat la ideea că la Curtea de Argeş nu se poate întâmpla nimic bun niciodată, că suntem condamnaţi să ne ducem zilele în orăşelul acesta prăfuit, plin de gropi, de câini şi de gunoaie, în oraşul în care suntem importanţi doar o lună din patru ani, când e campanie electorală, iar candidaţi de toate felurile ne sună la uşă, ne strâng mâinile şi ne promit marea cu sarea.
Probabil că nu aceasta este atitudinea pe care ar trebui să o avem, dar cu greu ne mai poate mobiliza ceva în această situaţie, când ni s-a spus, de la nivel de secretar de stat la cel de consilier local, că am scăpat de uliţele de ţară din municipiu.

Lista cu învinşii şi câştigătorii acestor bătălii duse pentru bani sau pentru imagine, e lungă. Din păcate pentru noi, argeşenii care votăm parcă mereu cu ochii închişi şi fără să gândim, noi suntem la coada listei câştigătorilor. Mai întâi trebuie să obţină ei bani şi imagine, iar noi să ne alegem, în cel mai bun caz probabil, cu o spoială de asfalt care se va strica şi el la finalul anului electoral.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email