Refugiate din Siria la Curtea de Argeş

Poveştile de groază pe care le vedem la televizor, despre ceea ce se întâmplă în Siria şi despre oamenii care trec prin ele sunt mai aproape decât credem. Au ajuns şi la Curtea de Argeş refugiaţi, dar nu au fost trimişi de autorităţi sau aduşi de cineva. Sunt două persoane, mamă şi fiică, iar tatăl este încă acolo.

Ana Maria H. are 16 ani şi de la începutul acestui an şcolar este elevă a unui liceu din Curtea de Argeş. În aceste zile aşteaptă ca actele să-i fie traduse oficial pentru a putea fi înscrisă oficial în catalog. Deocamdată încearcă să recupereze distanţa dintre ea şi cei din clasă, şi nu e deloc uşor. „Noi scriem de la dreapta la stânga, la noi regulile sunt altele”, ne-a spus tânăra.

În esenţă, lucrurile sunt simple. Mama ei s-a îndrăgostit de un student la Medicină din Siria, s-au căsătorit şi au plecat acolo. Ana Maria s-a născut într-un loc pe care îl iubeşte şi care a fost pentru ea un mic paradis până când a început războiul. Oraşul se numeşte Daraa, numai că acum este o ruină.

„Acum îmi place mai mult decât în Siria în România, pentru că m-am integrat foarte bine şi totul e foarte bine aici”, ne-a spus Ana Maria. În fiecare vară vine la bunicii din Curtea de Argeş împreună cu familia. Aşa a făcut şi acum, numai că a venit doar cu mama ei. „Tata nu a putut să vină cu noi, a rămas acolo, nu poate să iasă pentru că e dat în urmărire de Securitatea din Siria. Noi ne petrecem vacanţa de vară aici, şi anul acesta tot cu acest gând am venit, dar din cauza lucrurilor care se petrec în zona noastră am decis să rămânem aici. Din oraşul nostru, Daraa, a început revoluţia şi apoi războiul…”, povesteşte Ana Maria cu tristeţe în voce.

Experienţa războiului la 16 ani

„De patru ani şi jumătate am trăit experienţe neplăcute, cum nu doresc la nimeni, cu bombardamente, ne-au ars casa când eram în România acum trei ani, tot în vacanţa de vară. Îmi era frică să trăiesc acolo, era din ce în ce mai rău, şi de asta am decis să rămânem aici, chiar dacă îmi e un pic mai greu la şcoală, pentru că e un mediu total diferit pentru mine. Dar am ales să fac efortul acesta şi să învăţ mai mult aici numai să nu mă întorc acolo”, spune fata.

Diferenţele între şcoala din Curtea de Argeş şi cea din Daraa sunt foarte mari. „În primul rând e diferenţa de limbă, care e foarte mare, noi scriem de la dreapta la stânga, dar am un avantaj că ştiu limba română, pe care am învăţat-o acasă. Cu toate astea sunt lucruri pe care le învăţăm doar la şcoală, iar eu nefăcând niciun an şcoală în România mi-e un pic mai greu. Sunt în clasa a zecea şi am ceva de recuperat, dar o să fie bine”, e convinsă Ana Maria.

 

Profesorii din Siria erau la fel de înţelegători ca cei de la Curtea de Argeş, spune ea. „Şi cu colegii mă înţelegeam bine, dar la noi există mentalitatea asta că băieţii trebuie să fie separaţi de fete şi nu vorbeam cu colegii, nu aveam voie să vorbim fetele cu băieţii. Eram în aceeaşi clasă dar nu vorbeam. Eu am un coleg, de zece ani am fost în aceeaşi clasă, dar nu ştiu dacă în aceşti zece ani am schimbat două vorbe”.

„Şi tata ar vrea să vină…”

Mama Anei Maria nu lucra în Siria, avea grijă de ea. Tatăl este doctor, şi din acest motiv a ajuns să fie urmărit. „Tata ar vrea să vină aici, dar nu poate. Ţinem legătura cu el, ştim că e bine, că vrea să vină, dar nu poate. De trei ani se ascunde şi nu mai iese din oraşul acela pentru că dacă iese este prins. El nu are nicio vină, doar pentru că a ajutat nişte răniţi…Regimul a bombardat într-o zonă şi el a ajutat răniţii, pentru că e doctor. Regimul consideră că cine îi ajută pe răniţi îi este împotrivă”, spune tânăra. Are multe amintiri frumoase din copilărie ei din Siria, dar de la 10 ani trăieşte cu frică din cauza tensiunilor şi a războiului. „Până când am împlinit 10 ani era foarte bine, îmi plăcea mult mai mult în Siria decât în România. Îmi plăcea să vin în România doar în vacanţa de vară, doar atât, dar acum nici nu mă gândesc să mă întorc acolo. Până în urmă cu câţiva ani aveam o viaţă liniştită, fără griji, puteam să merg noaptea la 12 singură pe stradă şi nimeni să nu-mi facă nimic, lucru pe care aici simţeam că nu pot să-l fac… Nici acum nu prea mă simt în siguranţă…”, mărturiseşte Ana Maria.

Din clasa a şaptea, cu văl

Tânăra nu era deranjată de cerinţele vestimentare din Siria, şi spune că a adoptat vălul în clasa a şaptea. „În clasa a şaptea, acum trei ani, am fost oarecum obligată, de fapt nu obligată, ci am vrut eu înainte să mi se spună lucrul acesta, să mă îmbrac. Eram îmbrăcată normal, doar cu un şal pe păr, să nu se vadă părul, atât”, spune Ana Maria.

 

„Mi-aş fi dorit să mă întorc în Siria dar sunt conştientă că nu se poate, nu acum. Dacă lucrurile se vor linişti, s-aş întoarce, dar nu avem speranţa că se vor linişti prea curând. Vreau să fac facultatea de Medicină în România, voiam să vin la facultate în România indiferent unde aş fi terminat liceul, dar acum…le fac pe amândouă aici”, este dorinţa tinerei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email