Refacerea Parcului Fântâna lui Manole costă 4 miliarde

 
Prima etapă a lucrărilor de modernizare din parcul Fântâna lui Manole a fost încheiată şi, recent, în municipiul nostru a sosit o echipă din cadrul Unităţii de Implementare, pentru a verifica modul în care au fost executată investiţia. “Lucrările 

au fost conform proiectului şi în perioada următoare va sosi prima tranşă de bani, ce urmează a fi plătită investitorului”, a spus primarul Nicolae Diaconu. Modernizarea Parcului Fântâna lui Manole a fost posibilă printr-un proiect finanţat de Administraţia Fondului de Mediu, în cadrul Programului Naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi. Contractul pentru modernizarea parcului a fost semnat abia la a patra licitaţie aşa că lucrările au început abia la sfârşitul anului trecut. Cu banii obţinuţi prin acest proiect, vor fi montate bănci noi, a fost extinsă reţeaua de energie electrică şi a fost montat un sistem modern de irigare, vor fi pavate aleile şi a fost amenajat un modern loc de joacă pentru cei mici. De asemenea vor fi reamenajate toate spaţiile verzi şi vor fi plantaţi peste 1.000 de arbuşti. 

Se doreşte amenajarea unei fântâni arteziene

Pe lângă aceste lucrări, a căror termen de finalizare îl reprezintă sfârşitul lunii aprilie, se intenţionează şi amenajarea unei fântâni arteziene. “În prezent, discutăm pe seama posibilităţii extinderii valorii investiţiei. Lucrarea a fost evaluată la 5,4 miliarde lei vechi iar licitaţia s-a făcut sub 4 miliarde şi acum avem posibilitatea să obţinem diferenţa de bani, pe care intenţionăm să o folosim pentru a amenaja o fântână arteziană, acolo unde există acel bazin”, a mai spus primarul Nicolae Diaconu. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email