Record naţional! 150 de absolvenţi de la „Vlaicu Vodă” au fost admişi la Politehnică

Conducerea Colegiului Naţional „Vlaicu Vodă” a fost invitată, astăzi, la Universitatea Politehnică Bucureşti, unde va avea loc festivitatea de deschidere a noului an universitar. Invitaţia vine în urma numărului mare de absolvenţii ai C.N.V.V. – promoţia 2012, care au ales să îşi continue studiile la facultăţile din cadrul Universităţii Politehnice. „Am primit recent o invitaţie de a participa la deschiderea anului universitar, semnată chiar de Ecaterina Andronescu. Anul acesta, în jur de 150 de absolvenţi ai Colegiului Naţional „Vlaicu Vodă” au fost admişi pe bază de examen la facultăţile din cadrul Politehnicii. Mai mult decât atât, mulţi dintre ai au intrat la facultăţi renumite, unde mediile de admitere sunt foarte mari, ceea ce ne bucură foarte mult”, ne-a declarat Ştefana Florea, director C.N.V.V.. Totodată, rezultatele excepţionale obţinute de tinerii care au studiat la Colegiul din municipiul nostru reflectă munca şi seriozitatea dascălilor din cadrul instituţiei de învăţământ. „Pentru noi, ca profesori, aceste rezultate reprezintă finalitatea muncii noastre din cei patru ani studiu. Suntem mândri de elevii noştri şi ne bucurăm că acum se văd şi roadele muncii noastre. Îi felicităm pe elevi şi le urăm mult succes în continuare. Însă, în acelaşi timp, le mulţumim pentru că au contribuit la recunoaşterea C.N.V.V nu doar pe plan judeţean, ci şi la nivel naţional”, a mai spus Ştefana Florea.
Şi în acest elevii de la C.N.V.V. au demonstrat că pot face performanţă. După ce au obţinut cele mai bune note la olimpiadele şi concursurile şcolare, cel mai bun procent de promovabilitate din judeţul Argeş la examenul de bacalaureat, acum tinerii au fost admişi la cele mai bine cotate facultăţi din ţară. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email