Record de participanţi la Turneul de tenis Cupa Basarabilor

Numărul de participanţi la Turneul de tenis Cupa Basarabilor, turneu care s-a desfăşurat zilele trecute la Curtea de Argeş, a fost de 153 de jucători din 18 judeţe, un număr record de participanţi pentru o asemenea sală precum este cea a Colegiului Naţional Vlaicu
Vodă, cea în care au avut loc meciurile. Turneul a început cu un meci de deschidere între Otilia Badescu şi Rodica Sicoe, care a ţinut întreaga sală concentrată admirativ la prestaţia pe care cele două jucătoare au avut-o. Impresionat, profesorul Stamate de la Colegiul Vlaicu Vodă a spus – „niciodată de când mă ştiu această sală nu a fost atât de plină şi nu a vibrat de aplauze ca acum”. Parcarea sălii de sport a devenit neîncăpătoare pentru numărul de maşini venite din întreaga ţară. Turneul a început imediat după meciul de deschidere. Întrucât Otilia  Badescu trebuia să ajungă în aceeaşi zi la un eveniment la Mangalia, premiul pentru fair play a fost acordat în jurul orei 11 şi a fost înmânat lui
Medeleanu Ştefan de la Mangalia. Ediţia din acest an, a treia, a fost una puternică din punct de vedere al valorii jucătorilor. Rezultatele finale sunt următoarele –
Câştigători:
Open:
Locul 1:Cristian Rusu-Bucureşti
Locul 2:Daniel Valceanu-Topoloveni
Locul 3:Gabi Daneliuc-Sibiu
Locul 4:Marian Navacioiu-Bucureşti
Amatori:
Locul 1:Sergiu Cruceriu-Tg.Jiu;
Locul 2:Radu Teică-Tg.Jiu;
Locul 3:Vasile Dondera-Tg.Jiu;
Locul 4:Ştefan Tarpan-Suceava.
„Mulţumesc pe această cale tuturor participanţilor pentru numărul record de jucători veniţi  la Curtea de Argeş, campioanei Otilia Badescu pentru spectacolul oferit aici, în Curtea Basarabilor, susţinătorului tradiţional al sportului, compania Dr.Oetker, care a acordat premii câştigătorilor, şi nu în ultimul rând lui Sorin Boţârcă, de la Topoloveni, care, ca şi în ediţiile trecute a fost omul care a stat “în spate”, dar care cu calmitatea care-l caracterizează a organizat logistica acestui turneu. Împreună am trecut momentele tensionate-normale- care apar pe timpul desfăşurării unui turneu de asemenea anvergură”, ne-a declarat Vali Şuţă, organizatorul turneului. Turneul de tenis Cupa Basarabilor Curtea de Argeş  face parte din Circuitul Naţional Amatur România, circuit care numără peste 2000 de jucători activi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email