„Ruinele San Nicoară şi terenul care le înconjoară sunt în administrarea administraţiei publice locale”, le-a spus secretarul municipiului, Radu Chirca, la ultima şedinţă consilierilor locali. El a răspuns astfel unei întrebări adresate de Ionel Păunescu. „Am fost în parcul San Nicoară şi m-am îngrozit de ce am văzut acolo. E un focar de infecţie, iar zidurile vor cădea în curând. Care e situaţia lor juridică, cine le are în administrare”, a întrebat acesta. Radu Chirca a citit ultima hotărâre de Consiliu Local, din 2009, prin care se menţinea „dreptul de administrare a monumentului istoric « Ruinele San Nicoara » şi a terenului aferent în suprafaţă de 1200 m.p. acordat Episcopiei Argeşului şi Muscelului prin H.C.L. NR.57/2002 , în scopul restaurării şi conservării monumentului”, dar cu o condiţie şi anume „beneficiarul dreptului de administrare se obligă să înceapă lucrările de restaurare în termen de cel mult 1 an de la data prezentei”.
„Din 2009 a trecut mai mult de un an, şi nu au început lucrările, aşa că au pierdut dreptul de administrare”, le-a spus secretarul consilierilor. Aceştia au făcut deja planuri să dea jos gardul care împrejmuieşte proprietatea şi să cureţe parcul. „E plin de mizerii acolo, sus. M-am întâlnit cu nişte turişti care m-au întrebat cine trebuie să aibă grijă de monumentul acela, ca să nu mai arate în acest hal. Mi-a fost ruşine să le spun că sunt concilier local…”, le-a mărturisit Păunescu aleşilor din sala de şedinţe. Unii dintre ei ştiau însă că se fac ceva demersuri legate de Ruine, iar primarul Panţurescu a confirmat. „Departamentul nostru juridic, din Primărie, caută soluţii cu cei de la Juridicul Arhiepiscopiei pentru un parteneriat”, a afirmat primarul.
„Şi procurarea de acte înseamnă tot lucrări de restaurare”
Pe de altă parte, protosinghelul Caliopie Ichim, cel mai important consilier al ÎPS Calinic, spune că în toată această perioadă Arhiepiscopia nu a stat degeaba. „A începe lucrări de restaurare înseamnă să ai actele necesare. Şi procurarea de acte înseamnă tot lucrări de restaurare. Putem face dovada pe zile ce şi câte demersuri s-au făcut. Hotărârea din 2009 e valabilă”, spune Caliopie.
Biserica e interesată în continuare de restaurare şi de un parteneriat cu Primăria în acest sens. „Noi dorim să facem proiectul şi o să avem nevoie de o nouă hotărâre de Consiliu Local, asta e cerinţa pentru proiectele cu fonduri europene”, a precizat protosinghelul Caliopie.
Între timp, zidurile se dărâmă
Directorul Muzeului, Ştefan Dumitrache, spune că Arhiepiscopia ar fi avut mai multe proiecte până acum. „Trei proiecte au fost, dar nu au pus niciunul în practică”, le-a explicat acesta colegilor din Consiliul Local.
În tot acest timp în care se poartă discuţii juridice şi se fac planuri, la San Nicoară e dezastru. Gardul care înconjoară parcul are două porţi, ferecate cu lacăte ruginite, dar nişte cetăţeni au rupt plasa de sârmă. Iarba galbenă şi culcată la pământ e plină de cutii de bere sau suc, de pet-uri, pungi de plastic ori altele asemenea. Un aer dezolant, de loc neîngrijit şi părăsit de toată lumea te întâmpină imediat cum treci de gard. Interesant este că la câţiva metri, dincolo de zid şi de gard, iarba e tunsă şi terenul e curat. Acolo au lucrat angajaţii Societăţii de Salubritate în urmă cu ceva timp, cu puţin înainte ca Regina Ana să fie adusă la Necropolă.