Râul Argeş, „depozit” de gunoaie


Mii de pet-uri acoperă râul Argeş în apropierea târgului second – hand, care se desfăşoară săptămânal în municipiul Curtea de Argeş. De vină pentru acest lucru sunt oamenii care aruncă aceste resturi şi mizerii, după ce au petrecut în anumite zone turistice de pe valea râului. Aceste deşeuri au fost aduse de apele umflate din cauza ploilor care au căzut săptămâna trecută. Bidoanele de plastic plutesc deasupra apei printre pungi şi hârtii, numărul lor este în creştere, şi nimeni nu face nimic pentru ecologizarea zonei respective. „Am aproape 70 de ani, dar nu am văzut niciodată râul Argeş aşa de murdar cum este acum. Era o frumuseţe vechea albie. Acum oamenii aruncă tot felul de mizerii în râu şi apa este murdară. E periculos pentru că pot apărea tot felul de boli”, a spus Nicu Z., un argeşean care stă în apropiere. Cei care locuiesc în zonă spun că de vină pentru această situaţie sunt şi oamenii care vin în târgul second – hand, care aruncă pet-urile chiar în albia râului. „Am mai văzut tot felul de oameni needucaţi care aruncă sticle goale pe marginea râului. Cei care administrează târgul am văzut că vin să cureţe zona, dar dacă mizeriile sunt aruncate în apă, nu mai au nici ei ce face. Este păcat că se întâmplă aşa. Ar trebuie amendaţi cei care fac acest lucru. Păi pet-urile care s-au strâns au fost aduse de apă şi nu au mai putut trece de digul de beton. S-a format o groapă de gunoi aici”, a spus un alt argeşean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email