RAR avertizează: Mașinile second-hand pot fi vândute doar cu Cartea de Identitate a Vehiculului eliberată de Registrul Auto Român

Registrul Auto Român (RAR) a inițiat o acțiune națională de informare și control pentru a verifica dacă operatorii economici care comercializează vehicule utilizate respectă obligația legală de a pune la dispoziție Cartea de Identitate a Vehiculului (CIV) emisă de RAR.

Conform Ordonanței Guvernului nr. 78/2000, la înstrăinarea vehiculului, ultimul proprietar are obligația de a transmite dobânditorului CIV. Acest document atestă că vehiculul a fost omologat și îndeplinește condițiile tehnice privind siguranța circulației, protecția mediului și folosința conform destinației. Lipsa CIV face tranzacția neconformă și poate bloca înmatricularea sau înregistrarea autovehiculului în România.

RAR a înregistrat, în ultima perioadă, un număr semnificativ de sesizări privind vânzarea de vehicule pentru care nu s-a emis CIV. În multe situații vânzătorii promit obținerea ulterioară a documentului, însă, dacă vehiculul prezintă modificări neomologate, neconformități tehnice sau lipsesc documentele necesare, eliberarea CIV poate fi imposibilă. În aceste cazuri, costurile pentru readucerea vehiculului la conformitate sau imposibilitatea utilizării devin exclusiv responsabilitatea cumpărătorului.

Ce verificări recomandă RAR cumpărătorilor de vehicule utilizate

  1. Solicitați Cartea de Identitate a Vehiculului (CIV) eliberată de RAR — documentul care atestă omologarea și conformitatea tehnică.
  2. Verificați concordanța datelor din CIV sau din certificatul de autenticitate (dacă este cazul) cu cele înscrise în certificatul de înmatriculare și în actele de vânzare-cumpărare.
  3. Evitați achizițiile fără CIV sau cu promisiunea că documentele vor fi obținute ulterior de cumpărător.
  4. Cereți informații clare și documente justificative privind istoricul tehnic și proveniența vehiculului.

Scopul campaniei RAR

Prin această campanie de informare și control, RAR urmărește să asigure respectarea legislației în vigoare, să protejeze consumatorii care achiziționează vehicule anterior înmatriculate în alte state și să crească transparența pe piața vehiculelor utilizate. Verificările se vor derula la toți operatorii economici care pun la dispoziție vehicule second-hand, iar nerespectarea obligațiilor legale poate atrage sancțiuni.

Pentru mai multe informații și sesizări legate de comercializarea vehiculelor utilizate, contactați Registrul Auto Român sau consultați legislația în vigoare (OG 78/2000).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email