În Argeş sunt multe comune ai căror locuitori trăiesc de pe urma cultivării căpşunilor. Cele mai multe fructe se găsesc în comuna Mărăcineni, acolo unde este şi Institutul de Cercetării pentru Agricultură, dar mai sunt şi alte zona ale judeţului în care plantaţiile de căpşuni asigură supravieţuirea unor familii întregi de primăvara până toamna. Dacă au noroc, câştigă câteva sute de milioane de lei vechi, ori peste un miliard, dar şi munca este pe măsura efortului depus. Oamenii spun că de cum se ia zăpada trebuie să ieşi pe ogor, şi termini cu munca spre toamnă, odată cu ultima recoltă. Acum au apărut şi soiuri noi de căpşuni care pot fi culese până în noiembrie. Satul argeşean în care majoritatea locuitorilor se ocupă cu „căpşunatul” este Brăteşti. Au mai plecat şi din ţară câţiva ţărani mai tineri, mai ales în Spania, să-i înveţe pe spanioli cum se fac căpşunile în România. Condiţiile din ţară nu se compară, însă, cu ce au găsit acolo, spun cei care au plecat.
Pe uliţele satului Brăteşti, parfumul fructelor e îmbătător. Lădiţele pline stau la colţul fiecărei grădini şi aşteaptă maşina care să le ducă departe, la Constanţa, Bacău sau la Braşov.
„Înainte de 1989, cu mult înainte, aici se sărbătorea ziua căpşunei. Aproape 100 de hectare din comună erau plantate cu căpşuni, şi oamenilor le convenea că muncească. Era un punct de colectare în sat, nu plecau nicăieri cu ele să le vândă, dar munca era aceeaşi. E un paradox aici, au trecut 30 de ani de atunci dar se munceşte la fel, cu gripca, o sapă mai mare”, declara anterior Vasile Sava, primarul comunei şi unul dintre cultivatorii importanţi din zonă.
Are vreo 3000 de metri pătraţi de teren cultivat cu căpşuni şi spune că în condiţii meteo normale, ocupaţia e rentabilă. „Sunt săteni care recoltează câte o tonă de căpşuni odată, şi tot recoltează de 3-4 ori. Încercăm să reînviem tradiţia şi vedem că deja oamenii s-au orientat. Nu mai lucrează nicăieri, plantează căpşuni pe pământul pe care îl au, muncesc aproape tot anul şi câştigă un ban. Uneori acesta este singurul venit clar şi constant pe care îl au ”, adauga primarul. Ca să ajungi să vinzi căpşuni e multă muncă, ne spune Leonard Cârstoveanu, de 29 de ani.
Fiecare fruct e tratat regeşte
„Munca începe cum se ia zăpada şi continuă în fiecare zi. Trebuie săpate, udate….Anul acesta a fost secetă şi au cărat ai mei 1000 de găleţi de apă pentru căpşuni.” Familia Cârstoveanu are cam 5000 de metri pătraţi plantaţi cu căpşuni, iar Leonard, care lucrează la primărie şi nu prea are timp de agricultura, crede că după un sezon rămân vreo sută de milioane, profit curat. E mult?! „Nu e mult deloc. Ai mei au ieşit la pensie şi au un venit în plus. Când îi văd cu gripca ( o sapă mult mai mică ) cât muncesc…Nu sunt deloc bani mulţi”.
Viorica Gole are 54 de ani şi este pensionară. Cultivă căpşuni pentru că îi plac foarte mult. „Aşa am şi început, întâi cu mai puţine, apoi am pus şi pe alt teren pe care aveam porumb, şi acum avem 3000 de metri pătraţi. Costă mult, e muncă multă, dar muncim cu familia. Nu ştiu câţi bani rămân, nu am calculat. Dacă socotesc şi faptul că am udat tot terenul, că am adus apă cu o cisternă, că am avut nevoie de generator…nu iese prea bine la socoteală”, spune femeia. „Ca să nu se murdărească şi să nu se strice fructele sub fiecare punem frunze de fag”, aflăm de la Viorica din secretele unor căpşuni perfecte. Primarul Sava are o altă tehnologie „sub ele pun paie de grâu, că sunt foarte bune, dar sunt greu de găsit în zona noastră”. Ieri, la Brăteşti a fost o zi plină. În toate plantaţiile era agitaţie mare, pentru că a început recoltarea fructelor. În alte vremuri, era şi mai frumos, spune Vasile Ion, de 68 de ani.
Începutul sfârşitului
„Am avut multe căpşuni, dar în 1970 a pus Ceauşescu impozit mare şi am renunţat. Era tare frumos când avea tot satul căpşuni. Munceam toţi, dar era parcă mai uşor. De ce nu se face şi acum o secţie, ceva, unde să le ducă oamenii?! Dacă eu sunt bătrân şi nu pot să le duc în altă parte, ce să fac…Bine că nu mai am”, spune cam supărat omul.
Problema pieţei de desfacere e susţinută şi de Nicu Bârsan. „Încărcăm fructele în maşină şi ne ducem cu ele la Constanţa, le dăm la en gros-uri. Luăm pe ele cât avem noroc şi după cât sunt de frumoase – 3, 4 sau 5 lei pe kilogram”. În grădina sa muncesc patru femei, rude. „Nu e greu, să ştiţi. Facem asta dintotdeauna, ne-am obişnuit, Numai vremea să ne lase, că a fost rău…” În urmă cu două zile s-a abătut grindina asupra satului şi multe fructe au fost îngropate în pământ. „Am muncit degeaba pentru ele..”, crede Maria Bârsan, de 65 de ani.
Sezonul căpşunilor e pe terminate, şi nici anul acesta nu s-au îmbogăţit cei din Brăteşti de pe urma lor. Poate la anul…
