Radiografia unui dezastru – Din 940 de elevi ai liceelor din Curtea de Argeş, doar 281 au luat bacul

Primele rezultate ale examenului de bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2011 au fost afişate duminică după amiaza la centrele de examene din Curtea de Argeş. Interes Argeşean v-a informat încă de ieri cu privire la rezultatele obţinute le liceele din municipiu, iar astăzi revenim cu radiografia dezastrului. Pentru că dezastru este atunci când din 940 de elevi înscrişi la bac, doar 281 au reuşit să-l promoveze. La liceele din Domneşti şi Corbeni situaţia este şi mai dramatică – din 80 înscrişi, doi au luat examenul de bacalaureat
„Cu diplomă sau nu, tot
muritor de foame sunt!”
Pentru liceenii de la învăţământul de zi dar şi pentru cei de la seral, ziua de duminică a fost una plină de emoţii întrucât s-au afişat rezultatele examenului de bacalaureat. Rezultatele au fost dezastruoase pentru liceele din oraş.
Cei care au susţinut anul acesta examenul, însoţiţi de părinţi, s-au adunat duminică în faţa centrelor de examene încă de la ora 11, în ciuda faptului că au fost anunţaţi că rezultatele se vor afişa în jurul orei 12 şi jumătate. Agonia unora a fost însă prelungită până în jurul orei 14 şi jumătate.
La aflarea rezultatelor candidaţii au izbucnit în lacrimi, şi din păcate prea puţine au fost de fericire, pentru că promovabilitatea a fost foarte slabă în Curtea de Argeş. La Grupul Şcolar Forestier din Curtea de Argeş, din 277 de elevi doar 21 au reuşit să promoveze, cea mai mare medie  fiind 7,73 şi a fost obţinută de Cristiana-Eliza Georgescu. Trebuie adăugat şi faptul că 11 dintre ei nu s-au prezentat la examen.
Unii elevi nu erau aşa de îngrijoraţi că nu vor lua bacul, ba chiar spuneau ,,şi ce dacă nu am să iau bacul, cu diplomă sau nu fără tot muritor de foame sunt, nu vezi că nu mai sunt locuri de muncă”, îi spunea un elev altuia.
La Seminarul Teologic Liceal Ortodox Neagoe Vodă Basarab, din 36 de elevi înscrişi, au reuşit să promoveze doar 24. Cea mai mare medie a fost 8,6, obţinută de Alexandru Bogdan Grama.
Nici pentru cei de la Grupul Şcolar Agricol situaţia nu este prea bună, deoarece din 177 de candidaţi, 26 nu s-au prezentat. Au reuşit să promoveze doar cinci elevi, media cea mai mare fiind obţinută de Ligia Birzoi, şi anume 7,61.
La Grupul Şcolar „Ferdinand I”, din cei 188 de elevi înscrişi, doi nu s-au prezentat, iar numărul celor care au promovat este 43. Cea mai mare medie a fost 8,85, obţinută de Călin-Alexandru Nicolae. Atât candidaţii cât şi profesorii lor sunt nedumeriţi de acest procent slab de promovabilitate. ,,Nu înţelegem ce s-a întâmplat, au picat copii buni, care chiar au făcut şi care învăţau”, ne-a declarat un cadru didactic.
La Grupul Şcolar Auto din Curtea de Argeş situaţia este dramatică pentru că din 63 de înscrişi au reuşit să promoveze doar doi elevi, 3 nu s-au prezentat iar o singură persoană a fost eliminată din examen. Promovaţii acestui grup şcolar sunt Ana-Maria Borovină, cu media 6,78, şi Vlăduţ Nicolae, cu media 6,1.
La grupurile şcolare din Domneşti şi Corbeni situaţia este la fel de proastă ca şi la Grupul Şcolar Auto. Astfel că la Grupul Şcolar din Corbeni, din 40 de elevi înscrişi, 16 nu s-au prezentat, 23 au fost respinşi şi o singură persoană a luat bacul. Aceasta este Mariana Hriban, cu media 6,51.
La Grupul Şcolar din Domneşti din 40 de elevi înscrişi, singura persoana care a luat bacul este Ana-Maria Iancu, cu media 6,38.
Colegiul Naţional „Vlaicu Vodă”  –  cel mai prost
rezultat din ultimii ani
În ceea ce priveşte promovabilitatea la bacalaureat, în municipiul Curtea de Argeş cea mai bună situaţie o găsim la Colegiul Naţional „Vlaicu Vodă” unde, din 199 de elevi înscrişi, nu numai că au fost prezenţi cu toţii la examen, dar au picat doar 13. Aşadar 186 de elevi au reuşit să promoveze acest examen iar cea mai mare medie a fost 9,98 obţinută de Oana-Cristina Vlaicu. Oricum, şi pentru „Vlaicu Vodă” aceste rezultate sunt cele mai slabe din ultimii ani.
Cei care au fost nemulţumiţi de rezultatul obţinut au putut face contestaţii ieri. Acestea urmează a fi rezolvate, iar rezultatele finale se vor afişa  pe 8 iulie.
Dezastru e şi la nivelul judeţului
Examenul de Bacalaureat din acest an a marcat un record negativ pentru Argeş. Cu un procentaj de promovabilitate de doar 36,43%, adică aproape zece procente sub media pe ţară, judeţul ocupă un ruşinos loc 36 la nivel naţional. Mai exact, din cei 6.467 de absolvenţi care s-au prezentat la examen, au promovat doar 2.455. Cei nepromovaţi mai au speranţa contestaţiilor, însă nu este de aşteptat ca situaţia să se îmbunătăţească prea mult după recorectarea lucrărilor. Mai grav este că, dintre cele 46 de licee din judeţ, la patru nu a promovat nici un elev. În această situaţie se află Grupul Şcolar Agricol Costeşti, Grupul Şcolar Ştefăneşti, Grupul Şcolar Stâlpeni şi Liceul Tehnic pentru Protecţia Mediului Piteşti. Sunt însă, din fericire, şi instituţii de învăţământ care şi-au reconfirmat valoarea. Pe primele trei locuri ca procentaj de promovabilitate se clasează Colegiul Naţional ”Zinca Golescu” din Piteşti, cu 98,29%, Colegiul Naţional ”I.C. Brătianu”, de asemenea din Piteşti, cu 97,15% şi Colegiul Naţional ”Vlaicu Vodă” din Curtea de Argeş, cu 93,47%.
Prefectul crede că în Argeş au fost mai multe camere video
Prefectul Gheorghe Davidescu a apreciat ieri că rezultatele înregistrate în Argeş la Bacalaureat reprezintă un dezastru. „Argeşul a ocupat un loc dezastruos, locul 36 din 42 de unităţi administrativ-teritoriale. Este chiar ruşinos”, a spus prefectul. În opinia sa, o explicaţie a acestor rezultate ar putea fi severitatea mai mare de care au dat dovadă organizatorii din Argeş. „Aş vrea să avansez o ipoteză şi să cred că în Argeş au fost mai multe camere video în sălile de examen decât în alte judeţe, pentru că nu cred că elevii din Argeş sunt mai slab pregătiţi, cu un bagaj de cunoştinţe inferior celor din alte judeţe”, a afirmat Gheorghe Davidescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email