Radarele puse pe maşini neinscripţionate ar putea fi interzise

Utilizarea radarelor din autovehicule care nu prezintă înscrisurile și însemnele distinctive ale Poliției de către polițiști care nu poartă uniforme, cu înscrisuri și însemne distinctive, va fi interzisă, potrivit unui proiect de lege citat de profit.ro.

Proiectul de lege mai prevede că dispozitivele mobile, de tip pistol, destinate măsurării vitezei trebuie utilizate la o distanță maximă 10 metri de autovehiculele care prezintă înscrisurile și însemnele distinctive ale poliției rutiere.

Constatarea contravențiilor cu privire la faptele care încalcă dispozițiile privind limitele de viteză va fi numai cu ajutorul mijloacelor tehnice certificate sau a mijloacelor tehnice omologate și verificate metrologic, consemânându-se aceasta în procesul-verbal de constatate a contravenției. Procesul-verbal va putea fi încheiat și în lipsa contravenientului, după stabilirea identității conducătorului de vehicul, menționându-se aceasta în procesul-verbal, fără a fi necesară confirmarea faptelor de către martori. Contravenientul, cu excepția persoanei juridice, poate achita, în termen de cel mult două zile lucrătoare de la data primirii procesului-verbal de constatare a contravenției, jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege. Pentru amenzile contravenționale în cuantum de până la 20 puncte-amendă contravenientul poate achita pe loc agentului constatator jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege. În acest caz, agentul constatator eliberează contravenientului chitanța reprezentând contravaloarea amenzii, în care se menționează data, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, numele, prenumele și semnătura agentului constatator, nemaifiind necesară încheierea procesului verbal de constatare a contravenției dacă nu se dispune și o sancțiune contravențională complementară.

Aparatele se utilizează pentru realizarea aşa zisei „norme de amenzi”

Potrivit expunerii de motive a inițiatorilor, expunere citată de profit.ro, “mare parte dintre lucrătorii de poliție rutieră sunt constrânși, pe linie ierarhică, să «colecteze», în termene bine definite, săptămânal sau lunar, așa numitele «norme de amenzi». Pentru a-și realiza «normele de amenzi», agenții constatatori utilizează aparate radar fixe sau mobile (așa numitele pistoale laser) instalate pe autovehicule fără însemnele poliției rutiere, în zone unde lipsesc indicatorele sau marcajele rutiere. Mai mult, chiar lucrătorii de poliție constatatori, în cele mai multe situații nu poartă, așa cum propriul statut îi obligă, uniforma de polițist, cu înscrisurile și însemnele respective. De asemenea, mare parte a autovehiculelor utilizate în constatarea contravențiilor nu poartă înscrisurile și însemnele dinstinctive. Urmare a acestei stări de fapt, lucrătorii poliției rutiere se concentrează, în cea mai mare parte a acțiunilor lor pe activitățile de constatare și aplicare de sancțiuni și minimizează sau chiar nu întreprind în nici un fel acțiuni de prevenție a producerii evenimentelor rutiere nedorite.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email