Punctul de Lucru temporar al ISU de pe Transfăgărășan și-a încheiat misiunea

Începând cu data de 03.11.2022, Punctul de Lucru temporar de pe Transfăgărășan, Baza Salvamont ”Cota 2000” și-a încetat activitatea, informează ISU Argeș.

Punctul a fost încadrat cu un echipaj format din paramedici SMURD și o ambulanță, pentru a asigura primului ajutor calificat, iar în aproximativ patru luni și jumătate de la operaționalizare au gestionat 39 de misiuni. Pe timpul intervențiilor, paramedicii SMURD au acordat primul ajutor calificat pentru 26 de persoane, iar pentru 7 dintre acestea a fost nevoie de transport ulterior la spital.

Operaționalizarea s-a făcut în parteneriat cu Serviciul Public Județean Salvamont Argeș și cu sprijinul Consiliului Județean Argeș și a Instituției Prefectului, având scopul de a asigura o intervenție operativă în situațiile de urgență medicală pe DN 7.C.  – ”Transfăgărășan”, inclusiv în zona județului Sibiu, colaborând cu ISU Sibiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email