Proxeneţii, la Judecătorie cu propunere de arestare preventivă

Miercuri, la Judecătoria Curtea de Argeş sunt prezentaţi argeşenii bănuiţi de comiterea infracţiunii de proxenetism. Dacă judecătorul va decide, aceştia vor rămâne în arest preventiv pentru 30 de zile. Vă reamintim că marţi, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, au efectuat 32 de percheziţii domiciliare, pe raza județului Argeș, și a municipiului București, pentru probarea activităţii infracţionale a 23 de persoane bănuite de comiterea infracţiunii de proxenetism. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul unui dosar penal întocmit la nivelul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş. În urma percheziţiilor, au fost indisponibilizate, în vederea dispunerii unor măsuri asiguratorii, 27 de autoturisme, 181.000 de lei, peste 51.000 de euro, peste 2.000 de lire sterline şi 1000 de franci elveţieni, aproximativ 270 de grame de bijuterii precum și alte bunuri. Totodată au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor mai mule sisteme de calcul, telefoane mobile precum şi documente şi înscrisuri cu valoare probatorie. 49 de persoane au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş pentru audieri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email