Pensionarii din Argeş ar fi trebuit să participe ieri, la Piteşti, la un miting de protest pentru care fuseseră obţinute toate avizele necesare. Zeci de jandarmi şi poliţişti erau pregătiţi să intervină pentru calmarea spiritelor, iar în apropierea sediului Instituţiei Prefectului se aflau maşini de pompieri şi ambulanţe. Numai că la ora la care era anunţată începerea protestului, din Piaţa Vasile Milea lipseau chiar protestatarii. Cu excepţia unuia singur, care îşi căuta colegii. „Spuneau guvernanţii că cei care au venit de peste nu ştiu cât pe lună, sunt bogaţi, şi cred că aveau dreptate. Dacă avem atâţia bogaţi în ţărişoara noastră, cine să mai protesteze? Noi am fi cerut să nu se mai impoziteze pensiile, pentru că intenţia Guvernului este acum să impoziteze şi pensiile de 350 de lei, care sunt ajutoare sociale. Dar nu vin oamenii la proteste, nu au timp”, a spus dezamăgit Constantin Ionescu, preşedintele filialei judeţene a Asociaţiei Pensionarilor Silvici din România. După o jumătate de oră în care nu s-a întâmplat nimic, dispozitivele de ordine publică au fost retrase din centrul Piteştiului, unde pensionari mai erau, dar numai din aceia ieşiţi să se plimbe.