„Am făcut propunerea ca Bulevardul Basarabilor să fie transformat în anumite condiţii şi în anumite zile ale săptămânii în zonă de promenadă, dar domnul primar nu a binevoit să pună propunerea pe ordinea de zi nici acum”, a spus Gheorghe Alecsei la ultima şedinţă de Consiliu Local. Acesta propunea ca vara, sâmbăta şi duminica pe Bulevard să nu poată circula decât pietonii, iar turiştii să meargă pe jos de la Biserica Domnească până la Mănăstire ca să admire centrul oraşului.
După ce traficul a fost restricţionat în zona Bisericii Domneşti la sfârşitul săptămânii trecute, puţini sunt cei care mai cred c această propunere este viabilă. „A fost foarte greu de circulat, cu parcarea de la Domnească închisă şi cu devierea circulaţiei pe alte străzi. Dacă s-ar întâmpla aşa în fiecare săptămână, oraşul ar fi aproape paralizat în week end”, cred reprezentanţi ai Poliţiei. Şi totuşi, Alecsei vrea ca propunerea sa să fie dezbătură de Consiliu Local. „Eventual, putem face o dezbatere publică pe tema noului Plan Urbanistic General şi să discutăm cu cetăţenii şi despre eventuala transformare a Bulevardului în loc de promenadă sâmbăta şi duminica”, a propus Gheorghe Alecsei, dar nu a obţinut nici un răspuns.