Proprietarul zonei industriale de nord a municipiului va fi decis pe 22 ianuarie

22 ianurie este ultimul termen dat de Tribunalul Argeş în procesul în care părţi sunt Instituţia Prefectului judeţului Argeş, reclamant, şi Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) Valea Iaşului, Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Curtea de Argeş şi Oficiul de Cadastru li Publicitate Imobiliară, pârâţi. Pe 18 decembrie instanţa „a admis cererea de amânare a cauzei formulată de pârâtul UAT Municipiul Curtea de Argeş, prin apărător, pentru studiul raportului de expertiză tehnică depus de către expertul Oprea Daniel, într-un singur exemplar, cu nerespectarea termenului legal (…)”, şi a pus în vedere expertului tehnic Cosmin Gheorghe Mihai „să comunice părţilor, la adresele oficiale de mail (…) câte un exemplar color al raportului de expertiză tehnică întocmit şi al anexelor la acesta, care cuprinde schiţe în care s-au folosit mai multe culori diferite”. De asemenea, judecătorii au pus în vedere părţilor „să ia cunoştinţă de lucrarea întocmită de către expert şi să formuleze în scris şi în termen util, eventualele obiecţiuni la această lucrare”. La termenul  de pe 8 ianuarie s-a amânat pronunţarea până pe 22 ianuarie.

După cum aţi aflat din ziarul nostru, UAT Valea Iaşului revendică zona de nord a municipiului, în baza unor acte şi mărturii din anii  1960 – 1980. Dacă sentinţa va fi una defavorabilă Unităţii Administrativ Teritoriale Municipiul Curtea de Argeş, atunci oraşul va pierde partea de nord, cea pe care se află cele mai importante firme, cu cea mai mare forţă economică şi cu cei mai mulţi salariaţi.

Cine cere şi de ce

„În 1971 – 1972, când s-a construit Electroargeş, terenul era pe teritoriul comunei Valea Iaşului. Avem acte de la OCPI (Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară – n.n.), vizate conform cu originalul care atestă toate acestea. Toată lumea ştia atunci că Valea Iaşului se învecina cu oraşul Curtea de Argeş pe strada Vasile Lupu, iar cu comuna Valea Danului pe strada Fântânele, care acum ţine de Curtea de Argeş. Între anii 1968 – 1981 primar a fost Emilian Diaconu, care ştia cum s-a făcut atunci, cum s-a construit şi cum s-a mutat pur şi simplu hotarul. Sediile IRTA, IGO, al fabricii de cărămidă şi ale celorlalte întreprinderi din vremea aceea erau pe comuna Valea Iaşului. Avem şi hărţi pe care se vede că se construia pe raza comunei noastre, iar oraşul începea în zona Meteor”, ne spunea primarul comunei Valea Iaşului, Nicolae Barbu la vremea când a început procesul.

El susţinea că situaţia aceasta nu este singura din ţară. „Ne-am interesat şi am aflat că, spre exemplu, fabrica de porţelan de la Sighişoara a fost construită jumătate pe raza comunei Albeştii de Mureş. În alte părţi din ţară, în judeţul Mureş, astfel de procese au fost câştigate”, ne-a mai spus primarul Nicolae Barbu.

„Schimbări teritoriale, doar prin lege”

Edilul comunei Valea Iaşului susţine că au avut loc mai multe runde de discuţii „amiabile” cu reprezentanţii Primăriei Curtea de Argeş pe această temă. „Am vorbit de câteva ori, să vedem ce se poate face”, afirma primarul Barbu.

De cealaltă parte, secretarul municipiului Curtea de Argeş, Radu Chirca, cea mai autorizată voce în acest caz, spune că s-a discutat o dată despre asta dar nu există motive de negociere ori de alte discuţii. „Orice modificare a limitelor administrativ teritoriale ale unei localităţi se face prin lege şi ca urmare a unui referendum”, ne-a spus anterior Radu Chirca. Legea din care citează datează din 1968, şi este Legea organizării administrativ teritoriale a teritoriului. „Legea nu a fost modificată până acum la partea de limitele administrativ teritoriale ale unei localităţi”, a precizat Chirca. Mai mult decât atât, secretarul municipiului spune că totul a început în urmă cu câţiva ani, când au fost făcute procese verbale de vecinătate, la iniţiativa Prefecturii, între localităţile judeţului. Atunci au apărut problemele de grăniţuire, probleme pe care le au mai multe unităţi administrativ teritoriale din Argeş.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email