O informaţie care pentru alte părţi ale ţării nu pare prea importantă, dar care pentru zona Curtea de Argeş este vitală, a explodat de curând pe site-urile de ştiri. Potrivit acesteia, proiectul autostrăzii Piteşti – Sibiu nu a primit aviz de mediu. E-pitesti scrie că ministerul de resort a răspuns negativ la cererea formulată în acest sens de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale, din mai multe motive. În primul rând, raportul referitor la impactul asupra mediului trebuie actualizat, apoi, ar fi probleme cu avizul în privința gospodăririi apelor și cu avizele de la direcțiile de cultură din județele prin care va trece autostrada (Argeș, Vâlcea și Sibiu). De asemenea, nu ar exista la dosar avizele custozilor sau ale administratorilor ariilor naturale protejate din zonele care vor fi traversate de autostradă și, în plus, trebuie actualizate certificatele de urbanism. Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale poate contesta avizul negativ primit de la Ministerul Mediului.
Termene, din 5 în 10 ani
Despre autostrada care ar trebui să treacă prin zona Curtea de Argeş şi care ar aduce aici investitori, locuri de muncă şi o deschidere adevărată a zonei, se discută de mulţi ani. În 2008, înainte de alegeri, deputatul, pe atunci, Adrian Miuţescu susţinea o conferinţă de presă în care prezenta, ajutat de un reprezentant al Ministerului Transporturilor, traseul exact al autostrăzii şi povestea despre termenele în care proiectul va fi pus în practică. La vremea aceea fostul deputat putea să facă pariu că până în 2013 autostrada va fi gata. Au trecut alegerile, Miuţescu le-a pierdut, iar din promisiunile legate de autostradă s-a ales praful. Vă prezentăm mai jos o scurtă istorie a autostrăzii care nu a fost, nu este şi probabil că nici nu va fi în următorii 10 – 15 ani.
Ce zicea Ludovic Orban în 2008
„Studiul de fezabilitate pentru tronsonul Piteşti-Sibiu va fi primit în 15 octombrie, urmând ca apoi să fie aprobaţi indicatorii economici“, declara în vara lui 2008 ministrul Transporturilor de atunci, Ludovic Orban. „Tronsonul de autostradă care va străbate judeţul Argeş va fi inclus în Axa Prioritară 7 TEN -T, în fapt coridorul IV pan-european de transport, Patras – Atena – Sofia – Bucureşti – Budapesta. Pe teritoriul României, traseul este Nădlac – Deva – Orăştie – Sibiu – Piteşti – Constanţa. Acest coridor de transport cuprinde 16 tronsoane de autostradă şi centuri ocolitoare. Marea majoritate a termenelor expiră în 2012. Fondurile pentru realizarea acestor lucrări provin de la Uniunea Europeană, prin ISPA, bănci de investiţii, grant-uri şi bugetul de stat. Construcţia tronsonului ar putea începe în 2010, odată cu finalizarea lucrărilor la centura ocolitoare a municipiului Sibiu. Autostrada va porni de la Veştem, unde este preconizat un nod rutier. De altfel, în acest nod s-ar descărca şi traficul rutier de pe preconizatul drum expres (drum naţional cu patru benzi) Sibiu – Făgăraş – Braşov. Traseul autostrăzii va intra apoi pe Valea Oltului, până în comuna Racoviţa, după care traseul va intra pe Valea Băiaşului. În continuare, traseul se va desfăşura în apropierea localităţilor Băiaşu, Poiana, iar în zona localităţii Văleni traseul va intra pe Valea Topologului, de unde se va îndrepta spre Curtea de Argeş. Sfârşitul autostrăzii Sibiu-Piteşti va fi la intersecţia cu autostrada de centură a municipiului Piteşti. Autostrada Sibiu-Piteşti va avea două benzi pe sens şi este proiectată pentru o viteză medie de 100-120 km/h. Nodurile propuse sunt Veştem, Cornetu, Văleni, Curtea de Argeş şi Bascov”, spunea acum cinci ani Orban.
Ce zicea Mircea Andrei în 2011
În noiembrie 2009, ministru al Transporturilor era Radu Berceanu, de la PDL. „Începând de anul viitor (deci din 2010 – n.a.), ar trebui să demareze lucrările la viitoarea autostradă Piteşti – Sibiu. Lucrările vor dura cinci ani, urmând să se desfăşoare în perioada 2010-2015. În prezent, proiectul autostrăzii Piteşti-Sibiu se află în stadiul referitor la fundamentarea deciziei de concesionare. Realizarea autostrăzii Piteşti-Sibiu este un proiect deosebit de complex, care necesită ample eforturi, atât în ceea ce priveşte execuţia, cât şi întreţinerea ulterioară a acestei faze. Avem în vedere ca acest proiect să fie demarat în regim de concesiune în viitorul apropiat. O decizie definitivă privind implementarea proiectului sub această formă se poate lua de abia după ce la nivelul Ministerului Transporturilor se va realiza studiul privind fundamentarea deciziei de concesionare”, declara Berceanu în urmă cu patru ani. În septembrie 2011, autostrada a revenit în discursurile politicienilor. Prezent la Curtea de Argeş, pe atunci senator PDL, Mircea Andrei spunea că a fost „deblocat” proiectul autostrăzii Piteşti – Sibiu, tronson care face parte din Coridorul IV pan european, iar lucrările vor începe de la Piteşti, spre Curtea de Argeş. „Va fi gata probabil în 3-4 ani, dar la Curtea de Argeş autostrada va ajunge mult mai repede. S-a stabilit traseul”, declara fostul şef al democrat liberalilor argeşeni.
Alte vremuri, alte declaraţii
În februarie 2012, PDL-iştii păreau să fi găsit soluţia pentru tronsonul de autostradă care ne interesează, Piteşti – Sibiu. Fostul ministru al Transporturilor, Anca Boagiu, declara că „autostrada Sibiu – Piteşti ar urma să fie gata până în 2016. Tronsonul ar urma să treacă pe lângă Curtea de Argeş, ajungând pe Valea Oltului în dreptul localităţii Racoviţa, mai sus de Călimăneşti, după care ar urma să dubleze DN 7, până în apropiere de Sibiu”.
„Am luat decizia ca Sibiu – Piteşti să fie finanţat prin POS-T 2014-2020 şi cu aceasta să încheiem Coridorul IV paneuropean”, mai spunea în februarie anul trecut Anca Boagiu.
Ce zicea secretarul de stat de la Transporturi în 2012
Ceea ce credeam că este lovitura de graţie a fost dată în decembrie 2012 de un secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Septimiu Buzașu. „Coridorul IV paneuropean va fi finalizat în anul 2020, segmentul de autostradă Sibiu-Pitești urmând să fie construit cu finanțare din fonduri europene, alocate în cadrul programului operațional 2014-2020”, declara atunci Buzașu la o conferinţă de presă organizată la Transporturi. El a arătat că lucrările de construcție la autostrada Sibiu-Pitești sunt la fel de dificile ca la cea de pe Valea Prahovei (Comarnic – Brașov), întrucât o treime din lungimea acesteia, de circa 110 km în total, presupune viaducte și tuneluri.
„Proiectul este foarte scump și nu potrivește unui parteneriat public-privat, singură soluție sigură fiind finanțarea din fonduri europene”, opina secretarul de stat.
Ce zice Ministerul Mediului în 2013
Şi totuşi, nu Buzaşu a fost cel care a pus parcă definitiv cruce autostrăzii, cel puţin pe vremea vieţii noastre, ci Ministerul Mediului, cel care a dat aviz negativ proiectului. Sigur, acesta poate fi contestat, sigur că pot fi făcute şi refăcute actele şi certificatele solicitate, dar senzaţia este că orice motiv pentru neînceperea nu a lucrărilor, ci a demersurilor necesare organizării licitaţiilor pentru lucrări, e binevenit. Nu pentru noi, argeşenii, fireşte, ci pentru cei care ne conduc şi care au promis marea cu sarea şi în privinţa autostrăzii menite să ne scoată din sărăcie, iar din promisiunile lor s-a ales praful.