Proiect umanitar la Centrul „Acces”

Vineri, la Centrul de Consiliere socio-educativă „Acces” se va derula o prima etapă a proiectului umanitar „De la copil la copil”, organizat în urma unui parteneriat încheiat între primăria Curtea de Argeş şi Grupul Şcolar Forestier din municipiu. Acţiunea este coordonată de prof. Anca Popescu, prof. Mihnea Popa şi elevii clasei a XI- a E, sub atenta îndrumare a prof. Elena Tudor, directorul instituţiei de învăţământ şi a consilierului educaţional, Dicu Gheorghe. În cadrul proiectului se vor derula mai multe activităţi, cum ar fi acţiuni de socializare, de integrare în viaţa socială, de responsabilizare a copilului  sau de dezvoltare a unui cod de valori bazat pe voluntariat, respect şi iubire faţă de aproape. De asemenea, copiii înscrişi la centrul „Acces” vor primi din partea elevilor cadouri care vor cuprinde rechizite, jucării, dulciuri, alimente şi haine. Pe parcursul derulării proiectului beneficiarii centrului îşi vor serba zilele de naştere împreună cu elevii clasei a XI- a E de la Grupul Şcolar Forestier.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email