În această perioadă, la Colegiul Naţional „Vlaicu Vodă” se derulează un proiect internaţional intitulat „Modele”, la care participă elevi de la Gymnasium Celeanum, din Zwolle, Olanda, şi Liceo Scientifico „Manfredo Fanti”, din Carpi, Italia. „Este al treilea an în care proiectul se desfăşoară în cadrul Colegiului Naţional Vlaicu Vodă(CNVV). Participă opt elevi din Italia şi opt din Olanda. În principiu proiectul se bazează pe un schimb de experienţă. Vom merge şi noi în Italia în perioada următoare, iar în luna octombrie a acestui an vom merge în Olanda”, a spus Ana Bunăiaşu, elevă la C.N.V.V. Gazdele au pregătit câteva workshop-uri pe diverse teme pentru liceeni oaspeţi, vizite la Bucureşti, Sibiu şi Sighişoara, dar şi un spectacol, care va fi organizat joi după-amiază, la Casa de Cultură „George Topârceanu”. „Oaspeţii noştri s-au simţit foarte bine. Le-au plăcut excursiile organizate, dar s-au şi distrat la carnavalul care s-a desfăşurat în cadrul colegiului. De asemenea, workshop-urile pe diverse teme au fost pe placul tuturor. Şi pentru joi vom pregăti un spectacol deosebit”, a mai adăugat Ana.
Momente amuzante pentru oaspeţii elevilor argeşeni
Pentru a vedea cum s-au simţit oaspeţii elevilor argeşeni am stat de vorbă şi cu câţiva dintre aceştia. Pentru mulţi dintre ei a fost o experienţă interesantă şi şi-au exprimat dorinţa de a mai lua parte la astfel de acţiuni. „Pentru mine este prima participare la un astfel de proiect. Am întâlnit oameni minunaţi şi foarte calzi, primitori. Elevii parteneri au fost foarte buni şi s-au purtat excelent cu noi. Mi-ar plăcea să mai particip şi la alte ediţii. Vreau să revin în România să vizitez Bucureştiul şi castelele medievale din Transilvania”, ne-a spus Leo, unul dintre elevii italieni. Oaspeţii au trecut şi prin momente amuzante în cadrul acestui proiect. „Am fost nevoită să dansez dansuri tradiţionale româneşti. Colegii din România au insistat să dansez sârba. Mi s-a părut foarte dificil. A fost foarte distractiv. Mi-ar plăcea să mai vin în România pentru că am vizitat locuri minunate, cum ar fi Piaţa Mare din Sibiu”, a spus Friederiek, o elevă din Olanda. Elevii argeşeni s-au arătat şi ei încântaţi de acest proiect la care au colaborat cu elevii italieni şi olandezi. „Am fost gazdă pentru două eleve şi ne-am împrietenit. Pentru mine a fost un schimb de experienţă utilă. Să vă povestesc ceva haios. La Sighişoara, pe drum spre Biserica din Deal, am urcat foarte repede, în câteva minute, pentru că ne grăbeam. Imediat când am ajuns a început o ploaie puternică şi am coborât în cinci minute. Vă daţi seama ce mult am vizitat monumentul?”, ne-a povestit râzând Ştefana, elevă la C.N.V.V..